Managerul Spitalului Județean de Urgență Argeș, aflat la doi ani de la preluarea funcției de conducere a celei mai mari unități spitalicești din județ, a vorbit deschis despre problemele cu care s-a confruntat de la numirea sa, în cadrul unui interviu acordat săptămânalului „Ancheta”. Cu sinceritate și asumare totală, Adrian Dumbravă face o radiografie a activității sale, a pașilor realizați în direcția corectă, dar și a hibelor care afectează sistemul medical argeșean.
De la investiții majore la lipsa de empatie, de la pacienții care vor să impună propriile lor reguli la medicii care se metamorfozează în funcție de locul în care acordă consultații, de la efortul de a recupera ecartul ultimilor 30 de ani în competiția cu privatul la șansa de a avea câteva specialități de elită în SJU, am navigat în acest interviu prin toate provocările majore specifice unei unități-colos așa cum este „Județeanul”.
Adrian Dumbravă a preluat conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești la sfârșitul lunii iulie 2024, când a fost numit interimar. În iunie 2025, a fost validat concursul susținut de domnia-sa pentru această funcție. Adrian Dumbravă a avut experiență în domeniu atât din sfera privată, cât și de stat. A fost primul om de afaceri care a înființat o clinică medicală – Elim – în județul Argeș. După mulți ani în care a activat în domeniul privat, Adrian Dumbravă a devenit manager de proiect la construirea Spitalului Mioveni, primul spital construit de la zero în România după 1989. Din anul 2021, a condus timp de aproape trei ani Spitalul Municipal din Caransebeș, pe care l-a eficientizat.
Cea mai mare realizare este că am reușit să închegăm un colectiv
La aproape doi ani de la preluarea conducerii Spitalului Județean de Urgență Pitești, care sunt cele mai importante realizări la care vă raportați?
– Sunt multe lucruri care s-au întâmplat. Tot ce s-a făcut, bun sau mai puțin bun, urmează să evalueze pacienții noștri și cei care urmăresc activitatea Spitalului Județean. Nu vorbim despre meritul unui singur om: noi suntem o echipă și cred că cea mai mare realizare este că am reușit, încet, încet, să închegăm un colectiv în conducerea spitalului, fără să fie mult zgomot. În general, lucrurile acestea, când se petrec, când se schimbă un director financiar sau apare un alt director, rămân răni, apar presiuni. La noi, schimbările au fost făcute cu mult tact. Și aici, cu toată modestia, trebuie să recunosc că este meritul meu, pentru că eu am făcut echipa și așa e normal în orice instituție, managerul să-și facă echipa. Asta le-am și spus colegilor care ocupau niște poziții: „Nici măcar nu vreau să mă uit mult pe activitatea voastră ca să vă demonstrez că nu au mers lucrurile bine, e clar că nu au mers foarte bine, asta știm!” Dar trecem peste trecut și, privind în ochi, le-am spus: „Trebuie să-mi fac echipă! Voi rămâneți în cadrul spitalului. Sunteți colegii mei în continuare. Vreau să potențați la maximum și să-mi demonstrați că poate nu am făcut alegerea bună și oricând voi puteți reveni”. Așa a fost, iar lucrurile merg bine.
Puteți să ne spuneți ce funcții-cheie ați vizat?
– Au fost două funcții-cheie: director financiar și director de îngrijiri medicale.
Ca director medical a rămas doctorul Costin Ștefan, cu care, bineînțeles, am avut o discuție clară de la început și căruia i-am spus că această unitate se numește „spital” și că domnia-sa, ca director medical, este, poate, omul cel mai important, în condițiile în care tot ce înseamnă partea medicală trebuie dirijată de el! Noi suntem oamenii aceia din echipă care centrăm, care punem totul pe tavă, facem totul pentru medici. Asta le-am spus-o și oamenilor din TESA: toți suntem importanți, toți avem rolul nostru, dar activitatea de bază este munca medicilor și a colegilor asistenți și infirmieri și noi trebuie să creăm condițiile cele mai bune și normale. Director administrativ este, de asemenea, un om bun, pe care l-am găsit în această poziție și acolo a rămas.
Am spus-o încă de când am venit: rezultatele majore, mai ales la un spital de capacitatea aceasta, se văd, iar eu sunt omul targetelor, în doi ani – fază optimistă, trei ani – fază pesimistă. Am redus datoriile spitalului la jumătate, chiar la mai mult decât jumătate. Am terminat anul trecut pe un excedent. Am făcut câteva investiții. Vom avea joi o prezentare a poziționării spitalului la nivel național. Și avem perspective, chiar dacă sunt sub un nor de incertitudine acum, în toate domeniile de activitate, din cauza instabilității politice și economice a țării.
Mai avem mult de lucru la empatie
Este ceva ce v-ați propus să faceți la Spitalul Județean și nu ați reușit?
– Da, sigur că da. Sunt multe lucruri pe care mi le-am propus. Eu nu pot să nu lucrez sub presiune și mă presez zilnic pentru a scoate mai mult, tot mai mult.
Aș spune că domeniul unde s-au făcut pașii cei mai mici este, încă, empatia pe care toți angajații spitalului ar trebui să o aibă. Pornind de la agentul de pază până la manager, oamenii nu trebuie să uite unde lucrează și cum se cheamă această unitate. Sunt oameni care, din păcate, nu au nimic de-a face cu acest domeniu. Nu au nimic în comun cu îngrijirea, în sensul bun al cuvântului.
Ei văd doar un loc de muncă din care își câștigă pâinea, dar nu o fac cu o motivație umană, iar când știi că tu vii la serviciu și ești cu ochii pe ceas și nu-ți dai seama că în fața ta stau niște oameni bolnavi e grav.
Munca cu oamenii bolnavi este și mai grea decât munca cu oamenii, în general. De multe ori, nu putem să ne controlăm noi ieșirile. Câteodată, acestea sunt firești, altă dată exagerate. Am spus-o dintotdeauna: trebuie să oferim respect ca să primim respect.
Pe de altă parte, nu suntem datori la nimeni cu nimic. Acest spital primește bani doar pentru ce muncește, nu primim nimic cadou. Pacientul este liber să aleagă. Dacă este nemulțumit, trebuie să înțeleagă faptul că, atunci când ajungi într-un spital, regulile sunt bine stabilite, nu vii tu să le negociezi sau să stabilești alte reguli. Trebuie să le accepți. Nu vrei s-o faci, du-te în altă parte!
Da, sunt lucruri de îndreptat, dar nu cu scandal. Dacă sunt nemulțumiri, pune-le pe hârtie! Eu sunt foarte deschis. Când a existat o sesizare, am chemat oamenii și am stat de vorbă, iar când au avut dreptate le-am strâns mâna și le-am mulțumit că au venit cu o sugestie. Să vii însă să faci ordine în casa cuiva nu este normal și nu este constructiv. Sunt foarte mulți oameni care vin și îi învață pe medici. Acesta este unul dintre punctele unde mai avem mult de lucru.
Din partea noastră, se impune o implicare mai mare a personalului în relațiile cu pacienții. Sunt, de asemenea, lucruri administrative care nu au mers în ritmul în care eu am dorit.
În multe locuri, ritmul funcționarilor din sistemul de stat este ca o scară rulantă care merge încet, încet. Dacă vii de afară grăbit, parcă mai rău te împiedici când ceilalți abia înaintează.
Cam așa mi s-a întâmplat mie când am revenit în sistemul public. O hârtie trebuie trecută prin trei birouri. M-am obișnuit, dar nu m-am resemnat. Din viteza a doua parcă am trecut în viteza a treia. Mai avem până la 5, 6… Dar nu ne ține nimeni forțat. E alegerea noastră și cred că pot să mai ofer ceva din cunoștințele mele profesionale, din experiența pe care o am.
Degeaba programezi tu un pacient la 10:00, dacă el vine de la 8:00 și stă la ușă
Ambulatoriul de specialitate a preluat din încărcătura vechiului ambulatoriu? S-a micșorat timpul de așteptare?
– Da, foarte mult. Acum suntem în procesul de digitalizare care ne va ajuta, implicit, și pentru timpii de așteptare, prin sistemul de programare. Dar nu depinde totul numai de noi. Mai avem un partener: pacientul.
Degeaba programezi tu un pacient la 10:00, dacă el vine de la 8:00 și stă la ușă. Sau te trezești cu un pacient de la țară, care vine și el, săracul, cum poate, fără programare, care vine și îl roagă pe medic să îl primească. Am rugat colegii mei să încerce să-i primească, să le explice că data viitoare va trebui să își facă programare. Ambulatoriul de specialitate este o realizare mare. Mă bucur că a fost inaugurat în mandatul meu. Meritele sunt ale tuturor: ale ordonatorului de credit, dar și ale fostei conduceri care a făcut acest proiect. Contribuția mea a fost că am găsit în societatea civilă oameni cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în sistemul medical și pentru toată dotarea cu mobilier, foarte necesară, am găsit câțiva sponsori. Spitalul, ca și alte instituții, este al tuturor și tuturor trebuie să ne pese de el. Și asta înseamnă o atenție sporită și o ureche atentă când lucrurile nu merg bine, cu decență și implicare atunci când e necesar.
Care dintre secțiile SJU Pitești are cea mai mare încărcătură?
– Urgența, clar. Alte secții care merg foarte bine, din punctul meu de vedere ca manager, sunt Secția de neurologie – cu o încărcătură foarte mare, Gastroenterologia, Neurochirurgia – unde avem echipă de top la nivel național și nu numai, Bolile infecțioase – unde sezonier avem o încărcătură foarte mare și Oncologia.
Sunt și secții unde încă avem de lucru din cauza lipsei de personal și, poate, a cazuisticii din județ. Chiar acum lucrăm la o structură pe care trebuie să o modelăm puțin în funcție de nevoile și resursa umană pe care o avem.
Sunt și secții care pot să facă mai mult. Acolo am redus numărul de paturi, pentru a le suplimenta în secțiile unde gradul de ocupare era foarte mare. Trebuie să existe o flexibilitate între cerere și ofertă.
Doar pentru utilități, SJU cheltuie anual cam 10 milioane de lei
Traversăm o perioadă dificilă, cu conflicte armate, cu inflație mare, cu scumpiri la energie, scumpiri la combustibil, instabilitate politică. Cum face față SJU Pitești acestor provocări și instabilități?
– Nu ușor. N-am avut o infuzie majoră de capital pe cash flow din partea ordonatorului principal, dar am avut o susținere majoră pe proiecte europene, la cofinanțări, iar lucrurile acestea se știu și s-au și văzut. O consider cumva firească, chiar dacă îmi dau un autogol spunând asta, pentru că trebuie să ai o presiune pe tine. Sunt spitale care primesc mulți bani de la UAT-urile lor și atunci activitatea este mai așa…
Și noi am crescut mult activitatea unității. În acești doi ani, pe ansamblu, analizând ambulatoriul, internări de zi, internările continue, internările pacienților cronici, toate au crescut în medie cu 20-25%, aspect care s-a reflectat în activitatea financiară. De acolo am putut să ne plătim toate aceste cheltuieli majore.
Faptul că tarifele au rămas aceleași ne pune într-o situație complexă. Creșterea financiară ar fi fost mult mai mare dacă nu ar fi fost impactată de costurile de funcționare despre care dumneavoastră vorbiți. Gândiți-vă că – doar pentru utilități: apă, canal, gaze, electricitate, salubritate – SJU cheltuie anual cam 10 milioane de lei. Adică, un milion de lei pe lună, se duce doar pe aceste cheltuieli. Bani plătiți din activitatea curentă a spitalului. În egală măsură, noi suntem obligați să ne facem stocuri de rezervă pentru medicamente și materiale sanitare, pentru că apar blocaje și de multe ori la distribuitori unici de produs. Trebuie să anticipezi lucrurile acestea, pentru că aici e foc continuu și e sănătatea, e viața oamenilor în joc. Sunt categorii de medicamente indispensabile pentru anumiți pacienți. Avem câțiva furnizori serioși, chiar din Argeș, pe care ne bazăm când lucrurile mai scârțâie și cu care negociem un preț mai bun.
Trebuie să ajungem un spital de elită, trebuie să ne numărăm printre spitalele de top ale țării. Mai ales că avem potențial uman. Cu medicii pe care i-am găsit aici mi-am dat seama că se pot face lucruri grozave. Conform planului meu de dezvoltare, îmi propun ca anumite specialități să devină centre de excelență la nivel de țară.
E mult mai greu să aduci pacientul înapoi în spitalul de stat, indiferent câte investiții faci
Credeți că Spitalul Județean Pitești poate concura cu un spital privat? Mă refer aici atât la personal, cât și aparatură!
– Da, sigur că da. În unele domenii suntem în elita județelor. Sunt 3-4 luni de când am montat un angiograf nou, de top, ca exemplu. Nu există un angiograf mai nou ca al nostru și categoric, avem și echipa cea mai bună acolo.
Știți ce se întâmplă? Și nu mi-e rușine sau frică să abordăm subiectul acesta. În cele mai multe cazuri, aceiași medici lucrează și la stat, și în privat. Sectorul privat, de unde eu vin și pe care îl apreciez, a găsit o nișă și a acoperit-o.
Statul a avut toată infrastructura necesară, pentru că până în anii ’90 privații nu existau. Că nu a știut să se dezvolte sau nu a putut, sau nu a vrut nu mai contează… S-au dezvoltat alții. Și acum, pe anumite nișe care sunt deja bine dezvoltate în privat, e mult mai greu să aduci pacientul înapoi în spitalul de stat, indiferent câte investiții faci.
Revenind la medici, majoritatea – deși lucrează și la stat, și la privat – au o atitudine diferită în funcție de locul în care sunt. Abordarea este diferită, din păcate. La același om! Același om care vine la stat cu întârziere, care are o atitudine, câteodată, arogantă, te așteaptă la privat cu altă față. Nu este firesc și nu este uman să se întâmple lucrul acesta!
Și vă mai spun un lucru: în multe cazuri, dacă ar fi conștient sau onest, și-ar da seama că e câștigat mai bine la stat decât la privat. Pentru că trebuie să ne raportăm și la venitul brut, că din acela ieși la pensie, din acela se plătesc asigurările la timp.
Sistemul de sănătate privat-stat există în toată lumea. Există loc sub soare pentru toți, trebuie doar ca noi, cei de la stat, să ne ridicăm încet, încet.
Cel mai clar exemplu despre cum ar trebui să fie un spital de stat în comparație cu un spital privat este Spitalul de la Mioveni. Acolo este un spital de stat, care are condiții peste multe spitale private din țară. Acolo trebuie să ajungem. Vorbim de clădire, dotări. Cam așa ar trebui să fie toate spitalele din județ.
Am început vorbind de targeturi. Care este următorul dumneavoastră target?
– Visul meu ar fi ca – din punct de vedere hotelier – să schimbăm fața spitalului acesta. Bine ar fi să construim un alt spital. Eu am fost parte din construcția unui spital de 230-250 de paturi. Ar fi un vis pentru mine să știu că fac parte și că aș fi într-o echipă care să construiască un spital de 600-700 de paturi.
Material realizat de echipa „Ancheta”
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Olimpia Doru: „Argeșul este un pol industrial, însă are nevoie să devină un pol regional”
