Deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei, a publicat un mesaj în mediul online în care precizează faptul că fermierii din România, Polonia, Cehia şi Ungaria au atras de mult atenția asupra faptului că suspendarea tarifelor vamale pe piața europeană pentru produsele agricole din Ucraina, ca formă de sprijin în fața invaziei rusești, precum și instituirea, din luna mai 2022, a „coridoarelor solidarității” (portul Galați a fost inclus, alături de Constanța, în aceste lanțuri logistice, ca deschidere pe Dunăre și Marea Neagră) pentru exporturile ucrainene, au generat un val de cereale pe piețele autohtone, ceea ce a afectat afacerile fermierilor locali.
Fermierii români vor primi cele mai mici compensații de la Comisia Europeană, doar 10 milioane de euro.
Vicepreședintele Forța Dreptei este de părere că vina aparține Guvernului, ministrului Agriculturii, Petre Daea.
Doar 10 milioane de euro vor ajunge la fermierii români din cele 56 de milioane de euro acordate de Comisia Europeană statelor afectate. Restul vor merge în Polonia (30) și Bulgaria (16). Vina aparține Guvernului nostru, ministrul Agriculturii, Petre Daea, fiind mai preocupat să facă circ decât să rezolve problemele cu care se confruntă agricultorii”, declară Adrian Miuțescu pe pagina de Facebook.
Adrian Miuțescu mai precizează faptul că prețurile mici la rapița, grâul, floarea-soarelui și porumbul din Ucraina au tranformat România dintr-un exportator tradițional, în importator, iar prețul internațional al grâului a generat crearea de stocuri semnificative, care îi obligă pe fermierii români să caute finanțări pentru plata costurilor depozitării.
În 2 Februarie 2023, când grupuri de agricultori polonezi au blocat circulaţia camioanelor la mai multe puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, pentru a protesta faţă de intrarea în Polonia a cerealelor de „slabă calitate” şi care le provoacă pierderi, ministrul Agriculturii, Petre Daea, ne spunea tuturor că “aproape trei milioane de tone de cereale au ajuns în România, la preţuri mult mai mici, afectând astfel fermierii autohtoni.” Dar pe 8 Martie 2023, același Petre Daea a fost în vamă să verifice personal cerealele din Ucraina. După ce s-a urcat prin tiruri a declarat că totul este în regulă, deși asociațiile importante ale fermierilor spuneau altceva.
În aceste condiții, s-a ajuns ca doar 10 milioane de euro să fie alocate de Comisia Europeană drept compensații pentru fermierii români, grav afectați de importul de cereale din Ucraina”, a mai adăugat deputatul Adrian Miuțescu.
Foto: DailyBusiness
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: