Parlamentul a adoptat marți legea privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român şi Nuclearelectrica pentru Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, în urma căruia reactorul 3 va intra în exploatare la sfârşitul anului 2030 şi reactorul 4 în anul 2031, anunță deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte al partidului Forța Dreptei. Cele două unități vor avea o capacitate de 700 MW, iar costul estimat al lucrărilor este de 7 miliarde de euro.
”Am susținut de la început investiția de la Cernavodă și am votat în plen pentru acest acord, care va contribui substanțial la securitatea energetică a țării. Unităţile 3 şi 4 vor dubla contribuţia energiei nucleare în sistemul energetic de la aproximativ 20% la 36% și vor fi create noi locuri de muncă în sectorul nuclear.
Aprobarea acestui proiect de lege era necesară pentru demararea activităţilor aferente Etapei a II-a a Proiectului Unităţilor 3 şi 4, care să permită: încheierea contractelor pentru elaborarea ingineriei critice necesare actualizării proiectului; actualizarea bugetului Proiectului; structurarea şi contractarea finanţării; obţinerea opiniei favorabile a Comisiei Europene în urma notificării Proiectului conform art. 41 din Tratatul EURATOM şi respectiv a unei decizii pozitive în conformitate cu dispoziţiile europene relevante în materia ajutorului de stat; obţinerea Autorizaţiei de Securitate Nucleară pentru etapa de Construcţie şi luarea Deciziei Finale de Investiţie, pentru trecerea în Etapa a III-a (Construcţie)”, susține Adrian Miuțescu în informarea publicată pe pagina de Facebook.
Sursă foto: Facebook Adrian Miutescu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Adrian Miuțescu: ”Eliminarea pensiilor speciale reprezintă un act de dreptate!”