Adrian Moisescu, director tehnic ABAAV: Tinerii trebuie să fie curioși, dornici să învețe și să gândească dincolo de limite

de | 30.01.2023 21:45 | Lifestyle

 

Un profesionist care nu se satură din a învăța zi de zi câte ceva și care, la rândul său, împărtășește din cunoștințele acumulate, dr. ing. Adrian Moisescu este, în prezent, director tehnic Managementul European Integrat – Resurse de Apă la Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea. Din 2009, face parte din managementul instituției, pe care a și condus-o o perioadă de câțiva ani. A urmat studiile doctorale la Universitatea Tehnică de Construcții București, obținând diploma de doctor în domeniul hidrotehnic, dar și cursuri de formare în „Urmărirea Comportării Construcțiilor și Siguranța Barajelor”, pentru a cunoaște în amănunt domeniul în care activează. De asemenea, a participat la schimburi de experiență în cadrul unor instituții similare din alte țări, ceea ce l-a ajutat să vadă către ce nivel trebuie să tindă și România.

Cu o gândire strategică, pragmatic și pasionat de munca sa, Adrian Moisescu și-a raportat planurile pentru anul care tocmai a început, tot la activitatea profesională.

Anul 2023 stă sub egida «eficienței energetice». Este anul în care gândim și acționăm în termeni de eficiență energetică, în toate ariile noastre de activitate. Conceptul de eficiență energetică a intrat deja în firescul vieții cotidiene, cred că pentru fiecare dintre noi. Cu atât mai mult noi, ca instituție, suntem datori să-l conștientizăm și să-l implementăm. Astfel, am demarat procesul de reînnoire a parcului auto cu mașini electrice și vom continua, pentru început, cu analiza oportunității de a utiliza panouri fotovoltaice pentru reducerea costurilor cu energia. Avem în vedere, în același timp, automatizarea construcțiilor tehnologice și,  bineînțeles, și digitalizarea fluxurilor interne.”, ne-a explicat acesta.

Lucrând într-un domeniu care nu este accesibil oricui și are nevoie de personal înalt calificat, acesta este de părere că penuria de specialiști are două cauze: faptul că România „îmbătrânește” (sunt din ce în ce mai puțini tineri) și migrația de „creiere”.

Și noi suntem afectați de această situație și, de aceea, e important să avem în vedere un plan pentru a găsi și, de ce nu, pentru a pregăti specialiști în domeniu. Luăm în calcul colaborări cu universitățile de profil din țară (Facultatea de Construcții, de Hidrologie s.a.) pentru a permite studenților realizarea de activități practice în cadrul instituției noastre. Vrem să ne facem cât mai cunoscuți în rândul elevilor și al liceenilor și de aceea am fost și vom fi prezenți cu diverse ateliere științifice în cadrul săptămânii Școala altfel. Plănuim o zi a porților deschise ș.a.”

Cât despre așteptările pe care le are de la tinerii care aspiră la un job în domeniul hidrotehnic, Adrian Moisescu enumeră câteva calități necesare:

Să aibă responsabilitatea lucrului bine făcut, să aibă implicare și dorința de a excela în ceea ce fac, de a fi curioși și dornici să învețe, uneori și din experiența celorlați, de a gândi dincolo de limite.”

Întrebat care este realizarea din evoluția sa care îl face cel mai mândru, ne-a răspuns că se va opri asupra lucrărilor de cercetare științifică pe care le-a realizat, în cadrul Catedrei de Construcții Hidrotehnice din Universitatea Tehnică de Construcții București.

Am reușit, după mulți ani de muncă, să realizez cu metode noi, monitorizarea construcțiilor hidrotehnice cu ajutorul cunoștințelor dobândite în Facultatea de Electronică și Telecomunicații. Practic, parametrii semnificativi ai barajelor se monitorizează de la distanță cu ajutorul senzorilor și al aparaturii de măsură și control de ultimă generație, măsurători care sunt vizualizate și analizate aproape instantaneu, iar deciziile pot fi luate cu mult mai multă rapiditate. Și sunt mândru, pentru că acum această modalitate de lucru este implementată cu succes în aproape toate analizele actuale.”, ne-a explicat acesta.

 

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Remus Brăguță: Foarte puțini oameni noi vin din spate în domeniul consultanței și al managementului

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea