anchetaonline.ro

Dr. Adrian Sturzu: Abordarea inimii nu poate fi doar medicală, ci și umană și spirituală

de | 21.01.2026 18:00 | Cei mai puternici oameni din Arges, Din ediția tipărită

SĂNĂTATE | CARDIOLOGIE

Originar din Argeș și absolvent al prestigiosului Colegiu Național „Ion C. Brătianu”, dr. Adrian Sturzu reprezintă una dintre vocile tinerei generații de medici care dau un nou sens performanței și responsabilității în medicina românească. Astăzi, este medic specialist cardiolog la Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” București, cu o carieră academică solidă, dublată de activitate clinică, științifică și educațională de nivel internațional.

Format la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, dr. Adrian Sturzu s-a remarcat printr-o traiectorie profesională construită cu rigoare și pasiune. A activat ca asistent universitar la aceeași universitate, predând discipline precum Pneumologie și Urgențe medicale, contribuind astfel la formarea generațiilor viitoare de medici. În paralel, și-a desfășurat activitatea medicală și de cercetare în unele dintre cele mai importante centre medicale din România — Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” și Spitalul Clinic de Urgență București.

Activitatea sa științifică evidențiază preocuparea constantă pentru cercetarea clinică și pentru aducerea inovației în practica medicală, în special în domenii precum imagistica cardiovasculară, insuficiența cardiacă, bolile genetice ale inimii și cardio-oncologia.

Dr. Adrian Sturzu

Dr. Adrian Sturzu

Dr. Adrian Sturzu face parte din numeroase organizații profesionale de prestigiu, fiind membru al Societății Române de Cardiologie, al European Society of Cardiology, precum și al structurilor specializate din cadrul acesteia — Heart Failure Association, Council on Stroke, Council on Cardiovascular Genomics și Working Group on Myocardial and Pericardial Diseases.

Cu un profil profesional complet — clinician, cercetător și formator —dr. Adrian Sturzu ilustrează perfect noua generație de medici argeșeni care duc mai departe tradiția excelenței, demonstrând că performanța în medicină se construiește prin empatie, muncă, cunoaștere și respect față de viață

►Cum înțelegeți „arta de a învinge” în profesia medicală?

Pentru mine, „arta de a învinge” înseamnă să unesc practica zilnică din cardiologie cu cercetarea și cu formarea noii generații, astfel încât fiecare pacient să beneficieze de ce e mai actual și mai riguros.

Motoul meu: „Dorința de a cunoaște ființa umană în profunzime m-a făcut să aleg drumul medicinei”, rămâne criteriul prin care transform știința în îngrijire personalizată și responsabilă. Prin medicină înțelegem ”arta de a vindeca”. Sunt parte din noua generație de cardiologi, activ în proiecte de cercetare și studii clinice, și am predat la UMF „Carol Davila”, iar această triplă expunere (clinic-cercetare-didactic) mă obligă să caut mereu soluția optimă pentru om, nu doar pentru boală. Trebuie să știm că inima, după mărturia Sfântului Vasile cel Mare și a altor Sfinți Părinți, este cea dintâi născută între organele corpului nostru. Ea este, după același sfânt amintit, „rădăcina vieții”. Cu toții cunoaștem expresiile de genul „Te iubesc din toată inima“, „Inima mea s-a umplut de bucurie“ sau referirea la cineva care are „inima zdrobită“ ori e cu „inima rece“. Inima și creierul lucrează împreună pentru producerea emoțiilor. De fapt, inima conține neuroni, similari cu cei din creierul nostru, aceste organe fiind strâns legate datorită unei simbioze emoționale.

► Cum transformați un diagnostic dificil într-o poveste de speranță?

În cardiologie, speranța începe cu explicații clare și un plan de acțiune pas cu pas: evaluare corectă, intervenții țintite, monitorizare și educație pentru factorii de risc. Pun accent pe instrumentele moderne de evaluare (de pildă, ecografia transtoracică) și pe comunicarea onestă privind riscurile și beneficiile, pentru ca pacientul să devină partener activ al propriului tratament. Am discutat public despre importanța evaluării factorilor de risc cardiovasculari și a ecografiei cardiace, tocmai pentru că informarea corectă transformă frica în direcție și disciplină.

Dr. Adrian Sturzu

Dr. Adrian Sturzu

► Cum vedeți relația medic –pacient ca formă de putere și responsabilitate?

Vine pacientul și spune: „Mă doare inima!”. Această exprimare, uneori mai mult simbolică decât anatomică, poate ascunde nu doar o afecțiune cardiacă propriu-zisă, ci și rădăcini emoționale, sociale sau psihologice. În cardiologie, durerea toracică nu este întotdeauna doar un semnal fizic, uneori ea exprimă tensiunea interioară, stresul, pierderea sau singurătatea. De aceea, abordarea inimii nu poate fi doar medicală, ci și umană și spirituală, acolo unde suferința devine limbajul unei nevoi mai profunde. Pandemia de COVID-19 ne-a forțat pe fiecare dintre noi, de la mic la mare, să ne adaptăm rapid la noi moduri de a trăi. Puterea reală în relația medic–pacient este încrederea; responsabilitatea este să o merit în fiecare etapă: diagnostic, decizie, monitorizare. Formarea mă ajută să cultiv un dialog clar, orientat spre înțelegerea bolii și spre asumarea tratamentului; iar experiența din proiecte clinice și de cercetare mă ține conectat la standarde și ghiduri, pe care le traduc în recomandări aplicabile în viața de zi cu zi.

► Ce vă motivează să continuați să practicați în România?

Faptul că lucrez într-o echipă medicală de prestigiu la Spitalul MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din București, precum și în alte două clinici private din Pitești și București, îmi întărește convingerea că aici, în România, putem ridica semnificativ calitatea îngrijirii cardiace, obținând rezultate concrete pentru pacienți și formând modele profesionale autentice pentru tineri.
Conectarea dintre activitatea clinică, cercetare și formarea universitară reprezintă pentru mine un motiv puternic de a rămâne, de a investi și de a construi durabil în sistemul medical românesc.

► Ce mesaj transmiteți pacienților despre încredere și perseverență?
Încrederea se clădește pe lucruri simple, făcute constant: controale periodice, evaluarea factorilor de risc, hidratare optimă, ecografie cardiacă atunci când este indicată, aderență la tratament și un stil de viață adaptat. Perseverența înseamnă să nu așteptăm „minuni peste noapte”, ci să urmăm planul, să întrebăm când nu înțelegem și să revenim la monitorizare – pentru că în cardiologie consecvența salvează vieți.
Avem nevoie de ştiinţă pentru a o purifica de falsele mituri şi de tot felul de alte înţelegeri ale lucrurilor care, din nefericire, se propagă şi în zilele noastre.

***

Acest interviu face parte din ediția 2025 a catalogului „Cei mai puternici oameni din Argeș”.

Tema anului a fost „Arta de a învinge”, iar proiectul editorial realizat de publicația Ancheta reprezintă un reper pentru comunitatea argeșeană, reunind, de 20 de ani, personalități din toate domeniile fundamentale ale societății.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: