Agent de poliție condamnat pentru luare de mită de produse farmaceutice de uz veterinar!

de | 30.06.2022 13:17 | Eveniment, Național, Știri

Tribunalul Botoșani a dispus, în decursul zilei de marți, la data de 28.06.202, condamnarea în primă instanță a 4 inculpați. Unul dintre eceștia agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Poliția Municipiului Botoșani – Biroul Rutier. Bărbații sunt cercetaț, la acest moment, pentru fapte de corupție într-un dosar instrumentat cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Astfel, inculpatul agentul de poliție a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani, 6 luni și 20 de zile la închisoare cu executare şi interzicerea profesiei de polițist pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Celelalte 3 persoane, au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între 10 luni și 20 zile și 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, la care s-a adăugat pedeapsa complementară de interzicere a unor drepturi pe o perioadă de 2 ani și prestarea unei munci în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile. Cauza este săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, în cazul a două persoane și complicitate la dare de mită pentru cea de-a treia persoană.

S-a concretizat faptul că, în data de 15.10.2017, agentul de poliție rutieră a pretins și primit

mită de la un conducător auto constând în produse alimentare, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu. Acesta nu a întocmit documentelor de constatare a unei contravenții la regimul circulației rutiere și nu a dispus de sancționarea contravențională a șoferului.

De asemenea, la data de 25.08.2016, polițistul a pretins și primit de la doi inculpați mai multe

bunuri, printre care și produse farmaceutice de uz veterinar, pentru a nu-i întocmi dosar penal unui al patrulea inculpat care, în data de 1 august 2016, a condus un autoturism pe drumurile publice având permisul de conducere anulat. Șoferul a provocat, la acel moment, un accident rutier.

Astfel, în schimbul mitei, agentul de poliție a acceptat ca o altă persoană să declare mărturii false.

Acesta a precizat faptul că a fost implicat în evenimentul rutier și a condus autoturismul. În realitate, fapta fusese comisă de unul dintre inculpații mai sus-menționați, care prin această măsură, a fost favorizat.

Pe baza celor menționate mai sus, cercetările au fost efectuate în baza sesizării din oficiu a ofițerilor de poliție judiciară din cadrul D.G.A. – S.J.A. Botoșani și a ordonanţelor de delegare emise de

procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Sentința nu este una definitivă și poate fi atacată cu apel, iar până la pronunțarea unei hotărâri definitive, toți cei implicați vor beneficia de prezumția de nevinovăție.

Foto descriptiv/ BotosaniNesws.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Când vor primi pensionarii ajutorul de 700 de lei?

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Botoșani