Agresorul de 15 ani care a băgat un copil cu capul în WC- în arest pentru 20 de zile

de | 03.02.2023 12:08 | După locație, După subiect, Eveniment, Național, Știri

Agresorul de 15 ani care a băgat un copil cu capul în WC- în arest pentru 20 de zile

Decizie în cazul agresorului de 15 ani care a umilit doi colegi, iar pe unul dintre aceștia l-a băgat cu capul în WC.

Instanța a decis ca acesta să stea în arest preventiv pentru 20 de zile. Amintim că băiatul nu se afla la prima abatere de acest gen, el având și în trecut ieșiri violente în timp ce se afla în unitatea de învățământ.

Poliţiştii băcăuani au continuat administrarea probatoriului în cazul tânărului de 15 ani, reţinut pentru loviri sau alte violenţe, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Astfel, s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de acesta, sub aspectul comiterii a două infracţiuni de lipsire de libertate. Ulterior, minorul a fost prezentat instanţei care, la propunerea unităţii de parchet, a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 20 de zile”, a transmis IPJ Bacău.

Deși băiatul de 15 ani a fost reținut, inițial, pentru 24 de ore, sub acuzația de loviri sau alte violențe, cercetările au arătat că minorul a comis și infracțiunea de lipsire de libertate.

Băiatul a supus la umilințe groaznice alți doi colegi, i-a agresat, iar unul dintre ei a fost obligat să își bage capul în WC.

Totul a ieșit la iveală după ce o filmare cu întreaga scenă a fost postată în mediul online, provocând un val de indignare.

Foto Fanatik.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Copil băgat cu capul în WC! În altă țară, agresorii riscă închisoarea!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: