Centrul Medical Parga Sat este unul dintre pilonii serviciilor medicale private din județul Argeș, oferind anual asistență pentru aproximativ 25.000 de pacienți. Cu peste 30 de ani de experiență (a fost înființat în 1993), centrul dispune de 35 de medici și 15 asistenți și asigură peste 30 de specializări, de la laborator de analize și medicină internă, până la chirurgie, ORL, pneumologie sau obstetrică-ginecologie.
Unitatea este acreditată SR EN ISO 15189:2013 și certificată ISO 9001 și 14001, fiind în contract cu CAS Argeș (pentru medicină primară – medicină de familie și investigații paraclinice analize de laborator) și OPSNAJ (pentru specialități clinice și investigații paraclinice analize de laborator), dar și furnizor pentru rețele medicale private. De asemenea, deservește peste 200 de societăți comerciale prin servicii de medicina muncii.

Din 2021, conducerea a fost preluată de tânărul antreprenor Daniel Ștefan Eftimie, care a continuat procesul de modernizare și extindere. Începând cu 28 martie, echipa de gastroenterologie se completează cu Dr. Dragomir Paula, specialist cu formare la București și studii postuniversitare la Sorbona, Paris.

Iată specialiștii Centrului Medical Parga Sat
- Gastroenterologie – Dr. Florea Natalia – în fiecare Miercuri
- Chirurgie generală și oncologică – Dr. Mihai Eftimie – începutul lunii aprilie
- ATI – Dr. Radulescu Madalina – în fiecare miercuri
- Chirurgie Generală – Dr Iosifescu Valerian – în fiecare zi
- Pediatrie – Dr. Berevoianu Raluca – în fiecare marți
- ORL – Dr. Badescu Diana – în fiecare marți și joi
- Medicină internă – Dr. Dobrescu Florin – începutul lunii aprilie
- Neurochirurgie – Dr. Pahontu Alexandru – 28 martie
- Dermatologie – Dr. Ionescu Andra – în fiecare joi
- Oftalmologie – Dr. Ionescu Radu – în fiecare luni și joi
- Urologie – Dr. Valentin Valcea – în fiecare joi
- Reumatologie – Dr. Albulescu Dragos – în fiecare zi
- ATI – Dr. Juganaru Bogdan -în fiecare miercuri
- Ecografie – Dr. Iliescu Victoria – în fiecare marti, miercuri și vineri
- Hematologie – Dr. Dorobantu Ramona – Sfarsitul lunii Martie
- Chirurgie Generala și Oncologica- Dr. Savin Catalin – In fiecare Miercuri
- Medicina Interna – Dr. Cristina Baicoana – în fiecare joi
- Nefrologie – Dr. Apostoiu Dan – sfârșitul lunii martie
- Ginecologie – Dr. Pahontu Rimella – în fiecare luni, miercuri și vineri
- Neonatologie – Dr. Mihaila Alina – în fiecare luni
- Ortopedie – Dr. Georgescu Stefan – în fiecare marți
- Pneumologie – Dr. Dumitrescu Anca – în fiecare marți și joi
- Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă – Dr. Mihai Nicolae – în fiecare luni.

Pentru programări sau informații suplimentare, vă rugăm să contactați Centrul Medical Parga Sat la:
- Campulung, str. Republicii, nr. 7, Telefon 0741.073.013
- Campulung, str. Matei Basarab, nr. 33A, Telefon 0757.068.071
Email: office@pargasat.ro.
Foto descriptiv. Sursă foto și video: FB Centrul Medical Parga Sat
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













