Este alertă în București, după ce un bărbat în vârstă de 34 de ani, condamnat pentru omor, a evadat.
Potrivit Antena 3 CNN. bărbatul, Szombor Meszaros, era încarcerat în Penitenciarul Rahova şi se afla într-o ambulanţă, fiind dus la un control medical. Deținutul a fost condamnat la 18 ani de închisoare, după ce în 2017 şi-a ucis iubita şi i-a abandonat cadavrul în portbagajul unei maşini, într-o parcare din Satu Mare.
Acesta a reuşit să deschidă uşa autovehiculului şi să fugă, chiar de sub ochii angajaţilor penitenciarului,îÎn timp ce aştepta în ambulanţă.
Evadatul are 1,70 m. înălțime, este brunet, cu barbă scurtă și era îmbrăcat în pantaloni de jeans albastru și o geacă gri.
La data de 09.04.2024, aflat sub escorta lucrătorilor din cadrul A.N.P., deţinutul a evadat în timp ce era transportat la o clinică medicală situată în sectorul 2, Bucureşti”, transmite Poliţia Română.
Foto Antena 3 CNN
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(VIDEO) Incendiu într-o gospodărie din Rucăr! Două case au ars complet