CIFRE DE ALERTĂ! Numărul urşilor din Argeş a depăşit 1000!

de | 21.06.2023 21:30 | Din ediția tipărită, Eveniment, Importante, Județean, Știri

Astăzi, în ultima zi a mandatului meu de ministru al Mediului, am semnat ordinul care completează pachetul de legi pentru gestionarea populației de urs. Pe baza acestuia, am aprobat, din nou, cote de prevenire și intervenție pentru populația de urși: 426 exemplare pot fi îndepărtate cu scop de prevenție și 55 exemplare cu scop de intervenție. Ordinul de ministru a fost transmis către Academia Română pentru avizare, după care vă fi publicat în Monitorul Oficial.”

Acesta este anunţul făcut de fostul ministru al Mediului, Tanczos Barna, joi 15 iunie, ultima zi a Guvernului Ciucă. Demersul reprezintă un prim pas, extrem de important, în gestionarea populaţiei urşilor din ţara noastră, ale cărei efective au scăpat de sub control. Este pentru prima dată, din 2016, când un ministru dă undă verde la vânarea acestei specii. Însă, mai e mult până… departe! Şi asta pentru că ordinul de ministru mai are de parcurs paşi importanţi pentru a fi oficializat şi în orice etapă viitoare proiectul ar putea fi blocat.

►  Anton Tuţă are 67 de ani şi era un împătimit al muntelui. În urmă cu doi ani s-a dus pe un deal abrupt din zona Argeşului să se antreneze cu fiul său pentru a urca pe munte. A dat nas în nas cu ursul, iar din bătălia pe viaţă şi pe moarte bărbatul şi-a pierdut un picior: „A venit ursul și mi-a smuls mușchiul din spate. M-a luat a doua oară și mi-a trosnit coastele cu labele cand s-a lăsat, apoi mi-a tras cu ghearele pe față, ca am și nasul spart, și a inceput să îmi rupă din femur”.

► Adrian Sima, un bărbat de 39 de ani din Argeş, se afla la vânătoare de mistreţi în zona Mălureni:„S-a întors efectiv spre mine, m-a fixat şi a luat-o glonţ spre mine. Câteva secunde. Am urlat cât am putut de tare la el, dar a continuat să alerge spre mine. M-a muşcat de mâna stângă, unde am acum o tijă de 15 cm. Mi-a rupt osul cum rupe un copil o grisină – atât de uşor. În momentul în care m-a apucat de cap, am zis că e sfârşitul. M-a muşcat de cap, am avut un colţ la 2 mm de carotidă şi încă unul la 4 mm de unde se îmbină coloana vertebrală cu cutia craniană”.

► În judeţul Mureş, o fetiţă de 11 ani a fost atacată chiar în curtea casei, unde se juca cu fraţii săi. La vederea animalului, copila, cuprinsă de spaimă, a început să țipe, moment în care ursul a prins-o cu ghearele în zona spatelui în timp ce ea alerga spre casă. Mama fetei a ieșit din casa și, văzând ursul cum îi sfâșia copila, a început să strige după ajutor și a adăpostit ceilalți copii care se mai aflau în preajmă. Un localnic a intervenit şi a reuşit să alunge ursul, salvând fetiţa, care însă a rămas cu răni grave şi traume psihologice probabil imposibil de vindecat.

Sunt doar trei dintre poveştile de groază pe care victimele atacurilor urşilor le-au trăit în ultimii ani. Pentru ca astfel de tragedii să fie preîntâmpinate, un proiect de ordin de ministru semnat săptămâna trecută de Tanczos Barna prevede o cotă de prevenţie de 30 de exemplare care vor putea fi vânate pe raza judeţului Argeş, evident, cu condiţia ca documentul să fie publicat în Monitorul Oficial. Se opun vehement activiştii de mediu, care acuză incompetenţa şi reaua-voinţă a autorităţilor şi care deja au reclamat ministerul la Parlamentul European.

Decizia fostului ministru al Mediului vine la scurt timp după ce, în luna mai 2023, membrii ai Comisiei de Petiţii a Parlamentului European (PETI) au fost prezenți în România, pentru a analiza la fața locului problema defrișărilor ilegale dar și a provocărilor legate de populația de urși din România, în urma unor sesizări din partea unor europarlamentari din țară, dar și a unor autorități locale din Harghita și Covasna. După vizita membrilor Comisiei, Tanczos Brana a declarat că autoritățile merg mai departe cu planul de acțiune cu privire la ursul brun. Lucru pe care l-a făcut în ultimul ceas.

30 de urşi ar putea fi împuşcaţi în Argeş

Cei 30 de urşi sunt distribuiţi pe 19 fonduri de vânătoare, 9 exemplare fiind repartizate pentru 6 fonduri cinegetice ale Direcţiei Silvice, iar restul pe fondurile private sau ale AJVPS:

  • Negoiu – 4
  • Șuici – 4
  • Cumpăna – 1
  • Arefu – 2
  • Valea Danului – 1
  • Jepi – 1
  • Mușătești – 1
  • Mălureni – 1
  • Capățâna – 2
  • Plăișor – 3
  • Corbi – 2
  • Bratia – 1
  • Râușor – 1
  • Aninoasa – 1
  • Râul Târgului – 1
  • Câmpulung – 1
  • Stoenești – 1
  • Rucăr – 1
  • Dâmbovicioara – 1.

Numărul exemplarelor vizate de acest ordin este considerat insuficient, în condiţiile în care – după cum ne-a declarat directorul Direcţiei Silvice, Armand Chiriloiu – în Argeş avem peste 1000 de urşi, adică de trei ori mai mulţi decât poate cuprinde arealul consacrat al acestei specii.

Deocamdată nu este nimic oficial, pentru că e nevoie şi de avizul Academiei Române şi de cel al Consiliului Naţional de Vânătoare. După ce se obţin aceste avize, este nevoie de semnătura noului ministru şi apoi se trimite la Monitorul Oficial. Există riscul ca Academia Română să nu dea avizul şi există riscul ca nici noul ministru să nu îl aprobe, nu ştim nimic deocamdată.

Este însă un pas înainte, după ce în 2016 s-a interzis vânătoarea urşilor, fiind considerată specie protejată, şi s-a ajuns la dezastrul care e acum, cu o populaţie de trei ori mai mare decât efectivul normal. Din ce ştiu, în Argeş sunt peste 1000 de exemplare, numai pe cele şase fonduri de vânătoare ale Direcţiei Silvice avem peste 400. Cota de prevenţie este mult prea mică!” – ne-a declarat Armand Chiriloiu.

Sălbăticiunile au ajuns aproape de Dunăre

Cotele de prevenţie care se regăsesc în proiectul de ordin semnat de Tanczos Barna s-au dat însă numai pe zone consacrate, adică în regiunile în care de zeci de ani există populaţie de urşi şi produce pagube, nu şi în localităţile din zonele mai joase, de deal şi chiar spre câmpie unde au fost semnalate.

Fiind o densitate mult mai mare de urşi, exemplarele mari dominante le împing pe celelalte mai mici în zone în care nu a existat niciodată specia. În ultimii ani, după interzicerea cotei de intervenţie, am ajuns să avem urşi chiar şi la Cotmeana, Mioveni, în jurul Piteştiului. Ca să vă daţi seama de proporţiile dezastrului, discutam recent cu colegi din ţară şi cei de la Dolj spuneau că a fost raportată prezenţa urşilor în comuna Perişor, la sud de Craiova, adică aproape de Dunăre! Unde nu a fost niciodată!

Animalele au devenit extrem de periculoase, cu atât mai mult cu cât au ajuns să se plimbe nestingherite ziua în amiaza mare printre oameni. De exemplu, recent, la Corbi, la 11 ziua, un exemplar  nu că a traversat strada, ci s-a plimbat mai bine de un kilometru pe stradă prin sat, printre case. Colegii din zona Vidraru au numărat într-o zi 18 exemplare plimbându-se pe drumul naţional, de la baraj până la Piscu Negru..

Să sperăm că noul ministru va continua acest demers, care reprezintă un prim pas, avem în sfârşit ceva palpabil. A devenit un fenomen mult prea periculos pentru a mai putea fi neglijat! Nu există zi să nu moară un animal şi deja sunt 15 oameni ucişi de urs şi mulţi alţii mutilaţi. S-a dovedit că relocarea nu mai reprezintă o soluţie: ce faci, muţi o problemă dintr-o parte în alta?

Noi conservăm specia, avem grijă de ea, dar trebuie să o păstrăm într-un echilibru, într-un efectiv optim. Din disperare oamenii vor ajunge să îşi facă singuri dreptate, să le pună singuri capcane, să le pună otravă… Aşa, se face o vânătoare sustenabilă, se menţine populaţia în echilibru şi se iau şi ceva bani, cu care asiguri hrana celorlalte exemplare.”, a mai spus directorul Direcţiei Silvice Argeş.

De cealaltă parte ONG-urile şi activiştii de mediu susţin că împuşcarea a 500 de urşi nu rezolvă problema agresivităţii acestor animale:

„Coaliția Federația Natura 2000 consideră siguranța cetățenilor și a animalelor domestice ca fiind prioritară față de orice acțiune de conservare, însă nu poate susține superficialitatea, interesele și propaganda din spatele fundamentării acestui proiect de ordin. O instituție publică ce are ca obiectiv protecția mediului trebuie să își fundamenteze deciziile în mod profesional, participativ, având ca fundament date și studii reale, și nu speculațiile unor grupuri de pseudo-specialiști”, susține George Kudor, director al Federației Coaliția Natura 2000 România.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Urșii creează panică și în Mărăcineni! Trei tineri au trăit spaima vieții lor

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole