Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați în noaptea de 9 spre 10 mai 2026 cu privire la dispariția minorei Țurlui Ana Alexia, în vârstă de 13 ani.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Argeș, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu în seara de 9 mai, în jurul orei 21:30, și nu a mai revenit. Minora nu a mai avut plecări anterioare.
Există suspiciunea că s-ar afla în compania minorului Marin Raul, persoană fără adăpost, cercetată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.

Polițiștii desfășoară activități specifice pentru găsirea minorei, iar semnalmentele acesteia au fost transmise către alte unități de poliție, jandarmi și polițiști locali.
Semnalmente : 1,54 m înălțime, 48 de kg greutate, păr șaten lung.
La momentul dispariției, aceasta purta o geacă neagră scurtă din material lucios, tricou negru scurt, blugi bleu deschis largi și adidași albi.
Persoanele care pot oferi informații cu privire la locul în care se află minora în cauză sunt rugate să apeleze Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 sau Poliția Municipiului Pitești, la telefon 0248 607 009.
Sursă foto: IPJ Argeș/ Direcția Generală de Poliție a Municipiului București/ colaj Ancheta
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Atenție! Risc crescut de avalanșe de primăvară în Munții Bucegi și Făgăraș











