Un incident care ridică semne de întrebare a avut loc, sâmbătă seara, în cartierul Nord al municipiului Pitești. Un bărbat a fost găsit cu răni la nivelul feței și capului, fiind nevoie de intervenția echipajelor de urgență.
Potrivit primelor informații, totul s-ar fi petrecut în zona stației de autobuz din cartier. Persoana rănită a fost găsită prezentând traumatisme vizibile, însă circumstanțele în care acestea au fost provocate nu sunt deocamdată clare.
La fața locului au ajuns polițiștii și un echipaj SMURD. Conform surselor noastre, este posibil ca bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, să fi fost victima unei agresiuni.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Se pare că acesta nu a putut oferi prea multe detalii despre cele întâmplate, motiv pentru care oamenii legii încearcă acum să stabilească exact cum s-a produs incidentul și dacă la mijloc a fost vorba despre o agresiune.
Polițiștii continuă verificările pentru a clarifica toate împrejurările în care bărbatul a fost rănit.
colaj Ancheta/ Foto (1) Info Trafic Pitești Județul Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:











