Alina Gorghiu: ”Un loverboy român adus aseară în țară din Marea Britanie”

de | 30.10.2024 11:20 | Național, Administrație

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, anunță că aseară a fost adus în țară din Marea Britanie un loverboy român ce a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru trafic de minori. De asemenea, Alina Gorghiu a mai punctat că odată ce va intra în vigoare ”Legea prin care fugarii vor fi pedepsiți și pentru infracțiunea de evadare, pedepsele celor care mai fug de justiție vor fi majorate cu pedeapsa pentru evadare. Între 6 luni și 3 ani”.

”Un loverboy român adus aseară în țară din Marea Britanie.

Rădoi Daniel Cristian a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru trafic de minori. Victima – o fetiță de 13 ani. Supusă unor traume pe care niciun copil nu ar trebui să le trăiască.

Fugarul își va executa pedeapsa într-un penitenciar din România.

Odată ce va intra în vigoare Legea prin care fugarii vor fi pedepsiți și pentru infracțiunea de evadare, pedepsele celor care mai fug de justiție vor fi majorate cu pedeapsa pentru evadare. Între 6 luni și 3 ani.

Să nu uităm și că fugarii sunt obligați să își plătească cheltuielile cu aducerea în țară.

Toate aceste aspecte fac din fugă o „afacere” neprofitabilă pentru fugari. Așa că sfatul meu este să rămână în țară. Mai devreme sau mai târziu, tot aici vor fi aduși. Cu pedepse și costuri suplimentare. Pentru ei”, a transmis ministrul Justiției, Alina Gorghiu, în postarea publicată pe pagina de Facebook.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Alina Gorghiu.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ministra Alina Gorghiu a vizitat două firme private argeșene

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alina Gorghiu | Marea Britanie | Ministrul Justiției

Ultimele articole