Alina Gorghiu: ”Mesajul lui Lasconi e toxic! Ideea că victimele suportă violența din interes material este profund deplasată”

de | 08.10.2024 18:42 | Știri

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, critică ferm postarea Elenei Lasconi, candidată la prezidențiale, pe care o cataloghează ”complet neinspirată”. Ministrul subliniază importanța empatiei și responsabilității sociale din partea liderilor politici, în special față de victimele violenței domestice. Alina Gorghiu solicită un gest de responsabilitate din partea Elenei Lasconi, cerându-i să își ceară scuze față de toate femeile afectate de violența domestică din țară. Pe de altă parte, vă reamintim că Elena Lasconi, candidatul USR la prezidențiale, a publicat în prima parte a zilei o postare în care îndeamnă la semnarea moțiunii de cenzură împotriva actualului Guvern, invitându-i pe colegii săi politici să demonstreze adevărata lor voință de schimbare. În mesajul publicat Elena Lasconi a făcut și o comparație.

Sursă foto: FB Alina Gorghiu

”Am cunoscut mii de soldați, am fost și în teatrul de operații din Afganistan și sunt mândră de militarii noștri. Sunt pricepuți și curajoși.

Domnul Ciucă e politician si vrea să ajungă primul ostaș în fruntea țării. Hai să vedem cât curaj aveți, domnule Ciucă!

Sunt pe drum înspre Parlament ca să lucrez împreună cu colegii mei la moțiunea de cenzură prin care să dăm jos Guvernul, în frunte cu Ciolacu.

Hai cu curaj, cu onestitate și respect. Faceți din cuvintele astea fapte! Semnați moțiunea de cenzură a USR!

Altfel, rămâneți ipocriți, mincinoși, cu comportament de amante care știu că sunt înșelate, care își mai iau și o smetie peste ceafă, dar care rămân în relație, adică la guvernare, pentru bani și privilegii. Haideți cu semnătura! Ne vedem la Parlament!”, a fost mesajul, publicat în prima parte a zilei de Elena Lasconi, pe pagina de Facebook.

”Solicit Elenei Lasconi să ceară scuze”

”Mă așteptam ca o femeie, candidat la prezidențiale, să dea dovadă de empatie, să înțeleaga drama prin care trece o victimă a violenței domestice. Nu să o ia peste picior, să o privească de sus sau să devină subiect de atac politic. Măcar pentru că sper că știe că 52% din populația României este reprezentată de femei și dintre cele 87.565 de cazuri de violență domestică înregistrate de Poliția Română în 2024, majoritatea covârșitoare sunt de violență împotriva femeilor. Cred, însă, că am așteptări prea mari de la un candidat superficial, pentru care totul este o poleială.

Solicit Elenei Lasconi să ceară scuze tuturor femeilor din România care sunt victime ale violenței domestice! Prin postarea complet neinspirată bagatelizează acest fenomen și le jignește!

Mesajul lui Lasconi e toxic! Ideea că victimele suportă violența din interes material este profund deplasată.

Impactul unei asemenea afirmații venite tocmai de la o candidată la alegerile prezidențiale este deosebit de mare și afirmația trebuie sancționată public, nu trecută cu vederea.”, a punctat ministrul Justiției, liberala Alina Gorghiu.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Alina Gorghiu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Proiectul merge spre promulgare. Reducerea taxei de timbru în materia partajului judiciar

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alina Gorghiu | Elena Lasconi | Ministrul Justiției | Parlament