Prezentă la emisiunea „Insider politic” de la Prima TV, vicepreşedintele PNL Alina Gorghiu a precizat că la alegerile prezidenţiale a votat mereu candidaţi de dreapta – chiar şi în 2009. Întrebată dacă PNL ar trebui să aibă candidat propriu pentru Cotroceni, Alina Gorghiu a precizat: ”Da, fără să clipesc. Acest partid nu are cum să nu aibă un candidat la alegerile prezidenţiale”. Totodată, ministra justiției, Alina Gorghiu, a vorbit și de candidații anunțați în Argeș, explicând că dacă la nivelul coaliției s-a decis anumite candidaturi comune în unele zone din ţară, la Argeș situația stă diferit.
”Ne-am anunţat candidaţii la nivelul judeţului Argeş şi acolo mă bat cu PSD. Şi acolo e o conducere foarte ostenită a Partidului Social Democrat, şi când spun ostenită, vă spun cu date clare. 65% din drumurile din judeţul Argeş sunt neasfaltate, a reuşit domnul Mînzînă să asfalteze vreo 65 de kilometri sau până în 100, în patru ani de zile. Nu avem un parc industrial în Piteşti, ditamai oraşul, nu avem un singur parc industrial. N-a reuşit domnul Mînzînă să scrie un proiect pe fonduri europene sau pe PNRR pentru un spital nou. Deci asta e bătălia mea, cu PSD la nivelul judeţului Argeş. Sigur că, pe baza unor analize, s-a gândit la nivelul coaliţiei să avem anumite candidaturi comune în anumite zone din ţară, însă pentru mine, ca argeşeancă, cel mai mare duşman al Argeşului la momentul ăsta e PSD. Şi o să mă chinui să vin cu un proiect de dezvoltare, cu candidaţii articulaţi, cu Radu Perianu, care este avocat şi care ştie ce are de făcut la nivelul judeţului, cu Mihai Coteţ la Municipiu, care, iarăşi, prezintă o alternativă de dezvoltare a acestui oraş, ca antreprenor de 20 de ani. Sunt lucruri pe care eu le fac la 180 de grade de PSD la nivelul judeţului Argeş”, a precizat Alina Gorghiu, potrivit informării primite.
”Norris Măgeanu e candidatul care are sprijin”
„N-am să comentez eu declaraţiile pe care le face un primar care n-a livrat. Eu am obligaţia, ca organizaţie, să le spun celor din Câmpulung, muscelenilor, că acolo va candida din partea Partidului Naţional Liberal un om de excepţie, preşedintele Federaţiei de Automobilism, Norris Măgeanu, un om care are un destin legat de Câmpulung, toată familia sa este musceleană, un om care vorbeşte exclusiv în fiecare zi de investiţii, de reindustrializare. Acolo ştiţi că platforma ARO a fost o sursă de bunăstare mulţi ani, PSD-ul a reuşit să o distrugă. În schimb, în schimb, acum, în fiecare zi, noi aducem oameni de afaceri, potenţiali investitori acolo, şi vorbim de reindustrializare. Sigur că acolo, având aceste aptitudini tehnice în zonă, poţi să construieşti, să vorbeşti despre robotică, despre inovaţie, despre turism din această perspectivă. Iar Norris Măgeanu e candidatul care, domnul Zachmann, are sprijin. Ai sprijin într-o organizaţie, nu se ceartă cu nimeni, coagulează, ai sprijin la nivel de Guvern. Altfel, oraşul Câmpulung, cu câtă istorie extraordinară are el, va rămâne un oraş închis, captiv unui discurs public, care e mai mult prin studiourile de la Bucureşti, nu la Câmpulung. Dar dacă au nevoie cei din Câmpulung, muscelenii, au nevoie de un proiect serios şi solid, atunci o să se îndrepte către Norris Măgeanu”, a mai explicat președinta PNL Argeș, Alina Gorghiu, potrivit sursei citate.
Foto descriptiv.
Sursă foto: Facebook Alina Gorghiu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: