Altă simfonie, altă șmecherie! Format inedit 2022!

de | 24.03.2022 22:40 | Anunțuri, Eveniment, Importante, Lifestyle, Pitești

  • Simbolul vieții culturale a municipiului Pitești, festivalul „Simfonia Lalelelor” revine, în acest an, într-o ediție inedită. Ediția cu numărul 45 se va desfășura în mijlocul naturii, va fi plină de atracții pentru toate vârstele iar transportul va fi gratuit spre Parcul „Lunca Argeșului”!

Ediția din acest an a expoziției dendro-floricole internaționale „Simfonia Lalelelor”, organizată, în premieră în Parcul „Lunca Argeșului”, se va desfășura în perioada 15 – 17 aprilie iar tematica acestui an este „Înflorirea speranței / Bloom of Hope”.

  • Deschiderea oficială a evenimentului de simfonie  va avea loc vineri, 15 aprilie, la ora 12:00, inaugurarea expoziției fiind urmată de un spectacol în aer liber al Filarmonicii Pitești, dedicat ediției, susținut în Parcul „Lunca Argeșului”!

„Simfonia Lalelelor” 2022 este gândită ca un eveniment al tuturor piteștenilor, în care fiecare, indiferent de vârstă, să regăsească modalități de a savura cele trei zile de sărbătoare ale Orașului Lalelelor: în toată zona dedicată festivalului florilor este organizat un circuit al activităților de timp liber, de la platoul din fața parcului, pe alei, până la amfiteatrul din spate.

Standurile în care își vor expune creațiile floriști din țară și de peste hotare, spațiul pentru conferințe, workshop-uri și lansări de carte, spațiul promoțional și cel dedicat interviurilor de presă vor fi reunite în pavilionul expozițional, iar în afara acestuia vor fi standuri cu flori și material dendro-floricol de vânzare – Târgul de flori al festivalului.

Universitățile piteștene, precum și floriști cu experiență din Olanda vor participa la expoziție și la activitățile din spațiul de conferințe. Timfloralis Timișoara va fi din nou alături de organizatori, în această ediție, și vor putea fi admirate, de asemenea, mini-grădinile cu flori de sezon, amenajate de către elevii școlilor din Pitești, sub genericul „Grădina mea/Florile Piteștiului”.

Feeria de culori va fi completată de cea a muzicii: pe lângă concertul Filarmonicii de vineri, este programat, pentru sâmbătă seara, un spectacol susținut de Smiley și Theo Rose.

„Dino Park” – pentru copii și părinți

Copiii și părinții vor avea parte de o mare surpriză! Este vorba despre parcul tematic „Dino Park” – expoziție științifico-educațională localizată în aer liber, cu peste 40 de exponate de dinozauri animatronici de ultimă generație, ce emit sunete, respiră și se mișcă! Expoziția va fi deschisă cu prilejul Simfoniei Lalelelor și va rămâne în Parcul „Lunca Argeșului” până la sfârșitul lunii mai.

Zona de food și de picnic va fi completată cu spațiile amenajate de către Salpitflor și A.D.P., în parc, dedicate petrecerii timpului liber: spații pentru luarea mesei, pentru lectură sau jocuri pe iarbă – în a căror amenajare s-a implicat, în calitate de sponsor, dar și prin muncă de voluntariat, compania Adient. O noutate a acestei ediții este și implicarea studenților și a liceenilor piteșteni, ca voluntari, în organizarea festivalului „Simfonia Lalelelor”.

Reprezentanții Primăriei Pitești anunță faptul că transportul către Parcul „Lunca Argeșului” va fi asigurat de către Publitrans 2000 S.A., în cele trei zile ale festivalului, printr-o cursă regulată, gratuită, ce va avea traseu din 30 în 30 de minute, de la Teatrul „Alexandru Davila” până în parc.

Programul curselor va fi următorul:

»Vineri, 15 aprilie, în intervalul orar 14:00 – 21:00
»Sâmbătă și duminică, 16 și 17 aprilie, între orele 10:00 și 21:00.

Vedeta ediției din acest an este laleaua ce poartă numele orașului nostru: Tulipa Pitești!

Piteștiul va avea bucuria de a pune în valoare, de Simfonie – atât pentru piteșteni, cât și pentru vizitatori – laleaua ce poartă numele orașului nostru, Tulipa Pitești – primul soi de lalea creat în Olanda și adoptat de un oraș european. În cadrul celor peste 170.000 de bulbi de lalea plantați în tot orașul, în parcuri și spații verzi (peste 60.000 fiind numai în Parcul „Lunca Argeșului”), 30.000 sunt doar bulbi din soiul Tulipa Pitești!

Promovarea evenimentului va fi realizată și prin intermediul unei tabere de fotografie organizată de simfonie, la care vor participa fotografi profesioniști și influenceri apreciați, fotografiile de autor care vor rezulta în urma celor trei zile ale taberei urmând a fi expuse publicului la sărbătoarea orașului, Zilele Piteștiului.

Prima ediție a „Simfoniei Lalelelor” a avut loc în primăvara anului 1978

Povestea „Simfoniei Lalelelor” începe cu o zi obișnuită de toamnă a anul 1972, când la Piteşti, au ajuns – spre a fi plantaţi în centrul oraşului- 3.000 de bulbi de lalele şi 100 de zambile. Spre surprinderea și bucuria oamenilor aceştia au înflorit în primăvara anului următor iar achiziţionarea de bulbi a continuat şi în următorii ani, oamenii reușind să planteze o colecţie întreagă de lalele în aşa fel ca înflorirea lor să înceapă la 20 martie şi să se termine în jurul datei de 20 mai. De aici și până la a începe să se vorbească despre simfonie au mai fost puțini pași.

Acela a fost și momentul de debut al floricultorilor şi peisagiştilor piteşteni iar câțiva ani mai târziu, în anul 1977 cand s-a realizat cea mai frumoasă cultură de lalele, narcise și zambile, conducătorii Administraţiei Publice Locale şi specialiştii peisagişti – floricultori au fost impulsionați să se preocupe in continuare de extinderea acestor flori în zonele verzi ale municipiului.

simfonie lalele1

Directorul Trustului Pomiculturii Mărăcineni-Piteşti, dr. ing. Ilarie Isac, profund impresionat de explozia florală de lumină şi culoare din centrul oraşului, s-a gândit la o posibilă expoziţie de flori căreia i-a dat numele ”Simfonia lalelelor”, conform site-ul oficial al evenimentului.

Prima expoziție de simfonie a avut loc în primăvara anului 1978 iar anul acesta ne vom bucura de ediția cu numărul 45. De peste patru decenii iubitorii de flori și de frumos se bucură de acest eveniment iar faptul că Piteștiul a devenit singurul oraș din lume, din afara Țării Lalelelor, Olanda, care a dat numele unui soi de lalea, este o bucurie în plus. Primii bulbi din noul soi au fost plantați anul trecut în fața primăriei Pitești, dar, în viitorul apropiat vor fi plantate mii de Tulipa Pitești în tot orașul.

Citește, căci e important!, și anunțul Primăriei despre faptul că începe construcția noului Mall din Tudor Vladimirescu!

 

Untitled collage 9 - Altă simfonie, altă șmecherie! Format inedit 2022!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Olanda | Pitești | Primăria Pitești | Tulipa Pitești