Ambasadoarea SUA în România, despre ridicarea vizelor: „Văd toate condiţiile în vigoare”

de | 17.02.2023 18:07 | După locație, După subiect, Lifestyle, Național, Știri

Ambasadoarea SUA în România, despre ridicarea vizelor: „Văd toate condiţiile în vigoare”

Noua ambasadoare a Statelor Unite la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat astăzi, într-un interviu acordat pentru Digi 24, că dorește să lucreze în ceea ce privește ridicarea vizelor pentru călătoriile în SUA.

Potrivit acesteia, până acum nu au existat progrese vizibile în acest sens, din cauza unor condiții tehnice, în special rata de respingere a vizelor, pe care România nu le îndeplineşte.

De asemenea, Kathleen Kavalec a precizat că în opinia sa, România va fi inclusă în programul „Visa Waiver” pe durata mandatului său, adică în următorii 3 ani.

Acesta este un subiect la care aştept cu nerăbdare să lucrez îndeaproape cu oficialii români. De fapt, am început deja. Există o serie clară de paşi, conform legislaţiei noastre, care trebuie urmaţi pentru ca o ţară să adere la programul de scutire de vize, iar ţările sunt acceptate mereu. Aşa că aş fi încântată dacă s-ar putea întâmpla acest lucru, să intre şi România în program, în timpul mandatului meu”, a declarat Kathleen Kavalec.

Încă din 2022, România și SUA desfășoară o campanie în ceea ce privește eliminare vizelor, care are în vedere creșterea gradului de conștientizare și informare a românilor care doresc să obțină o viză pentru SUA, pentru ca aceștia să cunoască ce trebuie să facă pentru a nu le fi refuzată viza de america.

Sunt şi tipuri de acorduri administrative care trebuie semnate, la care vom lucra. Acestea includ aspecte legate de schimbul de informaţii, securitatea frontierelor, acele tipuri de acorduri care trebuie să fie aplicate, precum şi analizarea a ceea ce numim rata de refuz, ştiţi, numărul românilor cărora li se refuză vizele.

Există un prag în legea americană, care spune că trebuie să fie sub un anumit număr. Şi cred că acesta este un lucru pe care îl putem aborda împreună cu guvernul român prin educaţie, ajutând oamenii să înţeleagă ce este necesar pentru o cerere de viză reuşită. Şi cred că văd toate condiţiile în vigoare pentru a progresa în această problemă, cât sunt aici, pe durata mandatului meu”, a adăugat ambasadoarea SUA în România.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(VIDEO) Poliția Argeș, despre hoții de lemne de la Dragoslavele

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Digi

Ultimele articole