Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetățenilor să acorde o atenție sporită achiziționării și manipulării alimentelor de origine animală, în special în perioada sărbătorilor de iarnă. Autoritățile avertizează comercianții că aceștia pot fi sancționați cu amenzi usturătoare dacă nu respectă legislația în vigoare.
Inspectorii ANSVSA subliniază că vânzarea cărnii de porc fără control sanitar-veterinar poate atrage amenzi de până la 40.000 de lei. De asemenea, aceștia recomandă examinarea cărnii pentru Trichinella spp. și achiziționarea cărnii din piețe și târguri doar în condițiile în care produsele sunt corect etichetate, indicând proveniența, condițiile de păstrare și termenul de valabilitate.
În ceea ce privește sacrificarea porcului în gospodărie, ANSVSA reamintește că aceasta trebuie realizată sub control sanitar-veterinar, pentru a se verifica sănătatea animalului și siguranța cărnii. Carnea de porc, inclusiv cea provenită de la porci mistreți, trebuie să fie supusă unui examen trichineloscopic obligatoriu înainte de consum. Testarea poate fi efectuată la centrele autorizate, iar costul acestui serviciu variază între 26 de lei și 90 de lei + TVA.
Unde puteți testa carnea de porc pentru trichineloză în Argeș
Testarea se poate realiza contra sumei de 30,94 lei, iar în județul Argeș, analizele pot fi efectuate la următoarele centre autorizate:
►Piata Ceair – dr. Stefan Georgiana tel. 0746340201
Pilipoutanu Madalina tel. 0721393053
►Piata Smardan –dr.Candea Cristian tel.0763010606
-dr.Motrun Adriana tel.0741279551
►Piata Gavana – dr.Leonte Florenta tel. 0744596204
►Piata Mioveni – dr. Balan Claudia tel.0784388677
►Piata Campulung –dr.Catoiu Adrian Viorel tel.0765449987
-dr.Savu Alina tel.0745801338
►Piata Curtea de Arges – dr.Simtinica Gheorghe tel.0745817032
►CMV dr.Manole Lucia -Stefanesti, Calinesti tel.0744352117
Pentru analiza, se recolteaza de preferat probe din pilierii diafragmatici, sau din musculatura intercostala. Dupa efectuarea analizei, va rugam sa solicitati BULETINUL DE EXAMINARE PENTRU DECELAREA TRICHINELLA spp care va este necesar pentru a face dovada efectuarii analizei.
In scopul prevenirii imbolnavirilor se recomanda consumul de carne de porc din gospodaria proprie numai dupa efectuarea examenului trichineloscopic sau achizitionata numai din unitati autorizate/inregistrate sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor.
Riscul de imbolnavire creste daca se achizitioneaza carne din surse clandestine, provenita din taieri ilegale, care nu a fost supusa controlului sanitar veterinar inclusiv examenul de trichina.”, transmite DSVSA Argeș.
De asemenea, examenele trichineloscopice se pot efectua şi la nivelul Circumscripţiilor Sanitare Veterinare de Asistenţă (dispensarele veterinare), din fiecare comună a judeţului.
Programul de lucru al DSVSA Argeș este de luni până joi, între orele 08:00 și 16:30, iar vineri între 08:00 și 14:00. După aceste intervale, este asigurată permanența la telefon. Circumscripțiile sanitare veterinare oficiale respectă același program, ajustat în funcție de orarul piețelor în care își desfășoară activitatea, fiind deschise și în weekend: sâmbăta și duminica, între orele 08:00 și 13:00.
Sursă foto: lumeasatului.ro.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Solidaritate la Pitești Arena! Campanie umanitară organizată de FC Argeș Basketball