Anca Baciu, primar: Educația este cheia în combaterea stereotipurilor și prejudecăților și în promovarea egalității de șanse!

de | 07.03.2024 21:01 | Din ediția tipărită, Județean, Lifestyle

Într-un mediu al administrației publice locale care pare a fi dominat de bărbați, Anca Baciu a devenit, la vârstă de 24 ani, cea mai tânără primăriță din România. Doamna care conduce în prezent comuna Corbi a demonstrat astfel că femeile pot fi creditate cu succes în funcții publice, chiar și atunci când vârsta fragedă ar putea părea un dezavantaj. Deși la momentul preluării mandatului, au existat situații în care s-a lovit de scepticismul oamenilor, timpul a ajutat-o să demonstreze comunității că are proiecte și obiective clare, că are energia și determinarea să le implementeze, confirmând prin activitatea sa că reprezentatele sexului frumos au aceleași abilități manageriale și aceleași competențe profesionale ca și colegii bărbați, cărora le adaugă tenacitate și dorința de a reuși.

Anca Baciu este exemplul viu al unor rezultate uimitoare, obținute printr-o activitate ghidată de entuziasm, curaj și muncă susținută. Ambiția, dorința de a genera schimbarea, dedicarea totală pentru comunitatea sa, dragostea pentru locurile în care s-a născut, sunt valorile care o descriu pe tânăra primăriță, care poate fi un exemplu pentru generația sa, dar și un model pentru tineri și femei.

▼ Femeile se confruntă cu numeroase provocări pentru a reuși să atingă poziții profesionale și sociale de lider sau specialist recunoscut. Care au fost acestea în cazul dumneavoastră?

– Există mai multe bariere din societate care pot împiedica femeile să atingă poziții profesionale și sociale de lider sau specialist recunoscute. Însă, în cazul meu, nu consider că am avut multe bariere. La începutul mandatului poate oamenii erau puțin sceptici, dar pe parcurs am demonstrat că am niște obiective clare pe care le voi îndeplini.

 

anca baciu interior - Anca Baciu, primar: Educația este cheia în combaterea stereotipurilor și prejudecăților și în promovarea egalității de șanse!

▼ Considerați că egalitatea de gen în domeniul dumneavoastră de activitate a ajuns la deplină maturitate sau mai sunt pași de făcut pentru a atinge acest deziderat? Dacă da, care sunt acești pași?

– Da, cu siguranță mai sunt pași de făcut pentru a atinge egalitatea de gen. Educația este cheia în combaterea stereotipurilor și prejudecăților de gen și în promovarea egalității de șanse în toate domeniile. Este important să se promoveze reprezentarea egală a femeilor în poziții de conducere și să li se ofere sprijin pentru a-și dezvolta abilitățile de leadership. Împreuna putem contribui la crearea unei societăți mai echitabile.

▼ Care au fost cele mai mari avantaje  generate de faptul că sunteți femeie?

-În domeniul administrației publice, am observat că faptul de a fi femeie nu mi-a adus niciodată vreun avantaj în cariera mea profesională. În schimb, am obținut succesul și recunoașterea datorită competențelor mele, abilităților profesionale și eforturilor depuse în mod constant pentru a-mi îndeplini sarcinile și obiectivele.

-Femeile au demonstrat adesea o rezistență puternică în fața dificultăților și a obstacolelor în viața profesională, care le poate ajuta să se adapteze și să progreseze în carieră.

▼Ce ați face diferit în viața dumneavoastră profesională, dacă ați avea oportunitatea de a lua-o de la capăt?

-Nu aș schimba nimic. Accept faptul că acesta este firul vieții mele. Fiecare obstacol pe care l-am întâlnit nu a fost cu siguranță întâmplător.

▼ Femeile puternice sunt automotivate. Considerați acest enunț o realitate sau ați avut nevoie – de-a lungul experiențelor dumneavoastră – și de alte tipuri de suport pentru a putea reuși?

-Este o realitate, dar uneori mai este nevoie si de câteva impulsuri din exterior. De cele mai multe ori, experiențele negative pe care le-am avut de-a lungul timpului m-au motivat.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Anca Baciu, primar Corbi: Îmi plac provocările și sunt mereu pregătită să îmi testez limitele!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Anca Baciu

Ultimele articole