Pe scena din centrul civic al orașului Mioveni se vor întrece pentru a obține Trofeul Festivalului, cele opt ansambluri rămase în concurs în urma preselecției.
Ansamblurile vor concura în perioada 11-13 august 2023.
Centrul Cultural Mioveni și-a propus ca rând pe rând, să ne facă cunoștință cu ansamblurile participante, dar și cu membrii juriului.
Astăzi este vorba despre ansamblul Folcloric “Moldovenii din Cetate” de la Moșna, din județul Iași care și-a început activitatea în anul centenarului, 2018.
Scopul a fost crearea unor preocupări culturale extrașcolare ale tinerilor în cadrul Centrului Cultural Moșna, dar în același timp anasamblul s-a format ca un omagiu adus strămoșilor care au lăsat moștenire o bogată zestre culturală.
La îndemnul și cu susținerea Primăriei și a părinților, a luat naștere cu sprijinul de specialitate al domnului Dan Cernat, Ansamblul Folcloric – Moldovenii din Cetate.”
Începutul a fost unul dificil, fiind nevoie de multă muncă, în urma căreia tinerii dansatori amatori s-au făcut remarcați în primul rând prin: entuziasmul, simplitatea, frumusețea și eleganța dansurilor tradiționale, dar mai ales prin naturalețea și autenticitatea jocului pe care și în prezent îl mai putem vedea la petrecerile din vatra satului lor.
Ansamblul “Moldovenii din Cetate” a reușit, într-o perioadă destul de scurtă, să participe și să se facă remarcat la numeroase festivaluri și concursuri, atât în România, cât și în Italia și Republica Moldova, culegând aprecierea publicului, a organizatorilor și nu în ultimul rând a specialiștilor din domeniu.
Vor veni în fața dumneavoastră, pe scenă, cu respect, emoție dar și bucurie, prezentând câteva jocuri populare, din județul Iași, dar și obiceiuri populare specifice zonei de sud a județului Iași, așa cum se mai poartă jocurile și cântecele pe la noi, acasă”, transmit reprezentanții Centrului Cultural Mioveni.
Foto: Centrul Cultural Mioveni
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro: