Consiliul de administrație al Colegiului Național „Zinca Golescu” din Pitești a anunțat că în anul școlar 2022-2023, activitatea elevilor se va desfășura conform unui program special. Acesta a fost înaintat la Inspectoratul Școlar Județean Argeș pentru a fi aprobat.
Măsura a fost luată ținând cont de lucrările de consolidare și reabilitare a clădirii în care funcționează colegiul.
Prin urmare, elevii ar putea învăța conform următorului program:
– 14 ore pe durata unei zile, în intervalul 07:50-19:50;
– fiecare oră de curs are durata de 45 de minute, iar pauzele vor fi de 5 și 10 minute;
– în programul de dimineață (07:50-12:55/13:50) vor funcționa clasele de gimnaziu și clasele a XII-a de liceu;
– în programul de după-amiază (13:55/14:50-19:50) vor funcționar clasele a IX-a și a X-a de liceu);
– clasele a XI-a vor funcționa, prin rotație, astfel: 5 dintre ele în programul 07:50-12:55/13:50, iar 5 dintre ele intercalate în intervalul 11:20-16:25, pentru a asigura un program cât msi echitabil pentru toți elevii acestor clase”, transmite președintele Consiliului de administrație al Colegiului Zinca Golescu, Silvia Marinescu.
Consolidarea și reabilitarea Colegiului Național „Zinca Golescu” au fost amânate vreme de 16 ani, expertizele tehnice care descriu degradările datând din 2006. În 2012 a fost reabilitat acoperișul, iar între 2016 și 2018 a fost realizat aproximativ 12% din contractul de lucrări. Ulterior, în 2019, contractul a încetat prin acordul părților.
În anul 2020, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a reactualizat documentația tehnică și a reluat licitația pentru proiectare și execuție, fiind semnat un nou contract cu un nou constructor. Termenul de finalizare privind lucrările este în 2024.
Am intervenit, împreună cu inspectorul general Dumitru Tudosoiu, pentru a găsi cele mai bune soluții ca șantierul să funcționeze mai eficient, iar tinerii să poată învăța în condiții decente, până vor intra în sălile de clasă reabilitate.
În data de 15 august 2022, toate sălile de clase reamenajate din tronsonul I vor fi predate colegiului pentru a fi pregătite, la 5 septembrie, să-și primească elevii, iar alt corp de clădire – tronsonul II – intră în șantier, odată cu curtea interioară.
Prin urmare, timp de un an, până în 2023, 8 sau 9 clase de elevi vor învăța pe 3 schimburi sau vor fi relocate, acolo unde alege conducerea Colegiului Național „Zinca Golescu”, după consultarea cu profesorii și părinții. Opțiunile propuse sunt: Colegiul Național „Alexandru Odobescu”, Școala Gimnazială „Nicolae Simonide”, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” și altele”, spunea primarul Cristian Gentea, în urmă cu câteva zile.
Foto Radio România Actualități
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: