Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat astăzi că 18.025.324 de alegători, dintre care 942.730 cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, au fost înscrişi în Registrul electoral la alegerile din 9 iunie. Totodată, s-au înscris 207.389 de candidaţi pentru alegerile locale şi 494 pentru cele europarlamentare, iar cel mai tânăr candidat are puţin peste 23 de ani, pe când cel mai în vârstă, 100 de ani.
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente a mai precizat că la acest scrutin vor fi aleşi 3.186 de primari ai localităţilor şi Primarul general al Capitalei, precum şi consilierii locali şi judeţeni. Pe 9 iunie vor fi aleşi şi cei 33 de reprezentanţi ai României în Parlamentul European (PE). Potrivit sursei citate, în această competiţie s-au înscris un număr total de 207.389 de candidaţi. 11.500 persoane candidează pentru Consiliile Județene (CJ), respective CGMB, iar pentru funcţiile de primari candidează un număr de 11.386 de persoane. Totodată, 9776 de candidaţi s-au înscris în mediul rural pentru alegerile locale, iar în mediul urban s-au înscris 1.610 candidaţi. Dintre aceştia 10,56% sunt femei în rural şi 12,36% în mediul urban. Toni Greblă a precizat că cel mai tânăr candidat pentru alegerile locale şi europarlamentare are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă, seniorul candidaților, are 100 de ani. „Avem, de asemenea, doi candidaţi la alegerile locale de 95 de ani, doi candidaţi de 94 de ani”, a mai precizat acesta.
Pentru alegerile la Parlamentul European s-au înscris 494 de candidaţi, dintre care 167 sunt femei, ceea ce repreizntă 33,81% din total, un procentaj ”un pic mai bun decât cel de la alegerile locale”.
În dimineaţa zilei de 9 iunie se vor deschide 18.968 de secţii de votare în ţară şi un număr record în străinătate, 915 de secţii, faţă de aproximativ 450 câte au fost organizate la scrutinul din 2019. În străinătate, cele mai multe vor fi deschise în ţările în care şi prezenţa cetăţenilor români este mai mare (în Italia vor fi deschise 150 de secţii, în Marea Britanie, 147, în Germania – 104 secţii şi Franţa 66 de secţii, în Republica Moldova, 52 de secţii, în SUA – 48 de secţii de votare).
”Votarea începe la 7 dimineața și se termină la ora 22:00. Totuși, acolo unde, în mod excepțional, președintele secției de votare decide, pentru că observă că sunt cetățeni care încă nu au apucat să voteze, dar ei se află în interiorul secției de votare sau în preajma, în imediata apropriere a secției de votare și stau la rând pentru a-și exercita dreptul de vot, președintele secției de votare poate să decidă prelungirea votării până la 23:59, când sistemul electronic de înregistrare la vot va fi închis automat”, a mai precizat președintele AEP.
Foto descriptiv.Sursă foto: Facebook AEP
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: