A apărut primul cimitir digitalizat din România!

de | 19.05.2023 19:19 | După locație, După subiect, Eveniment, Național, Știri

A apărut primul cimitir digitalizat din România!

Trăim într-o eră în care tehnologia vine în sprijinul nostru în din ce în ce mai multe domenii, iar Biserica nu face excepție. În acest sens, a apărut primul cimitir digitalizat în țara noastră. El se regăsește în Mureș și este cimitirul Bisericii Ortodoxe Romane „Sfânta Treime” din Reghin.

Parohia „Sfânta Treime” din Reghin și-a digitalizat cimitirul prin intermediul unui proiect cofinanțat de Secretariatul General al Guvernului, potrivit antena3.ro

Astfel, prin scanarea unui cod QR aflat la intrarea în cimitirul din curtea Bisericii, oamenii pot afla informații despre marile personalități ale Transilvaniei care au fost înmormântate aici.

De asemenea, același cod QR le oferă turiștilor și informații valoroase despre cum a fost construită Biserica „Sfânta Treime” .

Preotul paroh Dimitrie Gherman a menționat că în afară de digitalizarea cimitirului, în cadrul proiectului cofinanțat de Secretariatul General al Guvernului au fost restaurate cavourile, criptele și mormintele.

Am reuşit să facem un proiect la Secretariatul General al Guvernului, astfel am putut scrie o carte şi am reuşit să restaurăm aceste cruci, morminte, cavouri ale acestor ctitori (…) Am reuşit să facem şi pentru cimitir o lucrare topografică foarte, foarte frumoasă şi cuprinzătoare în care sunt cuprinse toate mormintele, toţi cei care sunt aşezaţi aici şi sunt scrişi pe sfintele cruci de pe mormintele lor. Iar apoi, tot cu ajutorul acestor domni de la Braşov, este o firmă cu care am colaborat, am reuşit să fim primii în ţară care să digitalizăm într-un fel aceste morminte, acest cimitir, tocmai ca oamenii, prin scanarea codului QR, să poată să acceseze câteva informaţii care sunt acolo.

Ne bucurăm că am reușit să facem această lucrare frumoasă. Și să o ducem în zilele noastre prin aceste tehnici care sunt bune și tehnologia ne aduce și ceva bun.”, a declarat preotul paroh Dimitrie Gherman

sursă foto antena3.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Un tânăr fără permis, la plimbare cu mașina neînmatriculată prin Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Reghin

Ultimele articole