Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a lansat, ieri, un nou apel către părinţi pentru vaccinarea copiilor, spunând că aceasta este cea mai sigură metodă pentru protejarea copiilor împotriva anumitor boli infecţioase.
Calendarul Naţional de Vaccinare prevede vaccinuri care protejează împotriva a 11 boli.
Imunizarea prin vaccinare este cea mai sigură metodă prin care vă puteţi proteja copiii împotriva anumitor boli infecţioase precum rujeola, rubeola, poliomielita, tusea convulsivă, difteria, tetanosul, hepatita virală B, etc. În cazul în care un copil vaccinat va contracta un virus, sistemul lui imunitar va şti să reacţioneze, să lupte împotriva infecţiilor, va fi pregătit pentru a combate rapid şi eficient boala”, au transmis, marţi, oficialii INSP, potrivit digi24.ro
Mai mult, oficialii INSP spun că, prin vaccinare, nu se asigură doar binele propriului copil, dar şi al comunităţii.
Atunci când un număr mare de persoane se vaccinează se obţine imunitatea de grup, situaţie în care bolile nu se mai pot răspândi cu uşurinţă de la o persoană la alta”, au mai transmis specialiştii.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Atenție în trafic! Transporturi agabaritice pe ruta Albota – Merișani