Ce aranjamente pregătesc? Proiectul ”Grădina mea – florile Piteștiului” continuă în Parcul ”Lunca Argeșului”

de | 18.04.2024 09:10 | Lifestyle, Pitești

Administrația locală anunță că și la ediția din acest an a Simfoniei Lalelelor proiectul ”Grădina mea – florile Piteștiului” continuă: mini-grădinile amenajate de preșcolari și elevi piteșteni vor putea fi admirate în Parcul ”Lunca Argeșului”!

În cadrul celei de-a 47-a ediții a ”Simfoniei Lalelelor”, Parcul ”Lunca Argeșului” va găzdui, în zona dintre scenă și pavilionul expozițional, o impresionantă expoziție de grădini de flori, amenajate cu pasiune și inovație de elevi, preșcolari și cadre didactice din 29 de unități de învățământ din Pitești.

Copii și tineri plini de energie și talent s-au implicat voluntar în acest proiect eco-friendly și vor utiliza materiale prietenoase cu mediul pentru a crea grădinile lor unice. ”Invităm vizitatorii festivalului ”Simfonia Lalelelor” să se oprească și să admire aceste grădini în miniatură – adevărat spectacol de culoare și imaginație. Ne mândrim cu implicarea comunității noastre în acest eveniment și apreciem munca și talentul copiilor și profesorilor care au făcut posibil acest proiect special! Vă așteptăm, cu drag, la ”Simfonia Lalelelor”!”, transmit cei din administrația locală.

Foto descriptive. Sursă Foto Facebook Primăria Municipiului Pitești – foto Simfonia Lalelelor 2022/2023.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

https://anchetaonline.ro/atlte-13-statii-incarcare-vehicule-electrice-urmeaza-realizate-155586/

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Lunca Argeșului | Pitești | Primăria Municipiului Pitești | Simfonia Lalelelor