Acțiuni pentru menținerea ordinii publice și prevenirea faptelor contra patrimoniului
Polițiștii de ordine publică din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești, împreună cu polițiștii din cadrul Biroul de Investigații Criminale Pitești, au desfășurat, în cursul zilei de 05 martie, activități de menținere a ordinii și liniștii publice și prevenire a faptelor contra patrimoniului, respectare a normelor de circulație pe drumurile publice, precum și prevenire și combatere a fenomenelor de prostituție și cerșetorie.
Polițiștii au legitimat 165 de persoane și au verificat 78 de autovehicule, în cadrul activităților. Dintre toate acestea, 17 sunt persoane care practicau cerșetoria în apropierea lăcașelor de cult sau persoane care practicau prostituția.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii de ordine publică au aplicat 96 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.720 de lei, totodată fiind reținute 2 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare.
Sancțiunile au fost aplicate astfel:
– 27 de sancțiuni, în valoare totală de 6.700 de lei, conform Legii 61/1991R privind normele de conviețuire socială;
– 67 de sancțiuni, în valoare totală de 13.050 de lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
– o sancțiune în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 132/2007 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto;
– o sancțiune cu avertisment, conform OUG 34/2008 privind organizarea și funcționarea sistemului național unic pentru apeluri de urgență.
Foto descriptiv Stirile Protv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Acțiuni pe Autostrada A1! Aceeași mașină – oprită de 2 ori! A fost condusă de doi șoferi beți!