Fenomenul infracțional în domeniul silvic rămâne o preocupare majoră pentru autorități, care urmăresc prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și a faptelor asociate privind circulația, depozitarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos.
Potrivit IPJ Argeș, pentru a preveni și combate ilegalitățile din domeniul silvic de pe raza județului nostru, în perioada ianuarie – iulie 2025, polițiștii au desfășurat 546 de controale. În urma acestor activități, au fost confiscate 873,75 metri cubi de material lemnos, în valoare totală de peste 290.000 de lei. Totodată, au fost aplicate 358 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 636.000 de lei, iar autoritățile au soluționat 313 cauze penale.
Protecția animalelor, o altă prioritate
Pe lângă activitățile din domeniul silvic, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat 112 acțiuni și controale pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional în domeniul protecției animalelor. În urma acestora, au fost aplicate 222 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 35.350 de lei.
Armele și substanțele periculoase, în atenția polițiștilor argeșeni
De asemenea, în primele șapte luni ale anului, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat 49 de acțiuni și 48 de percheziții domiciliare, vizând încălcarea legislației în domeniul armelor și al materiilor explozive. În cadrul acțiunilor, au fost indisponibilizate 8 arme letale, 29 de arme neletale și 5.228 de elemente de muniție.
Foto descriptiv/ arhivă
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Recomandările Salvamont pentru o drumeție în siguranță pe munte