Consiliul Judeศean Argeศ anunศฤ toleranศฤ zero faศฤ de orice abuz รฎn transportul elevilor. รn urma sesizฤrilor venite de la pฤrinศi ศi elevi, autoritฤศile judeศene au transmis un avertisment ferm operatorilor de transport: solicitarea de bani sau refuzul de a transporta elevii atrage rezilierea imediatฤ a contractelor. Vicepreศedintele CJ Argeศ, Marius Nicolaescu, spune clar cฤ legea va fi aplicatฤ fฤrฤ excepศii.
Luni, 26 ianuarie 2026, la Consiliul Judeศean Argeศ a fost organizatฤ o รฎntรขlnire de lucru cu operatorii de transport judeศean de persoane, la care au participat vicepreศedintele CJ Argeศ, Marius Nicolaescu, reprezentanศi ai aparatului tehnic al instituศiei ศi inspectorul ศcolar general al judeศului Argeศ, Dumitru Tudosoiu. Tema principalฤ a discuศiilor a vizat transportul gratuit al elevilor ศi problemele semnalate รฎn ultima perioadฤ de pฤrinศi ศi elevi.
รn cadrul รฎntรขlnirii s-a subliniat ferm faptul cฤ transportul elevilor este gratuit exclusiv pe traseul dintre domiciliu ศi unitatea de รฎnvฤศฤmรขnt ศi retur, conform legislaศiei รฎn vigoare ศi contractelor รฎncheiate cu operatorii de transport. Orice solicitare de bani de la elevi pe aceste trasee constituie o รฎncฤlcare gravฤ a legii, lucru ce nu va fi tolerat. Vicepreศedintele Consiliului Judeศean Argeศ, Marius Nicolaescu, a atras atenศia cฤ, รฎn urma modificฤrilor legislative recente, refuzul de a transporta elevii sau perceperea de taxe atrage rezilierea imediatฤ a contractului, fฤrฤ alte avertismente.

โNu acceptฤm astfel de practici ศi vom merge pรขnฤ la capฤt. Un singur telefon, o singurฤ sesizare privind solicitarea de bani de la elevi va duce la rezilierea contractului cu operatorul de transport รฎn cauzฤ. Avem legea de partea noastrฤ ศi o vom aplica fฤrฤ ezitareโ, a declarat vicepreศedintele Marius Nicolaescu.

Totodatฤ, inspectorul ศcolar general Dumitru Tudosoiu a precizat cฤ finanศarea transportului elevilor este asiguratฤ integral ศi la zi. De la รฎnceputul derulฤrii contractelor ศi pรขnฤ รฎn prezent, suma totalฤ achitatฤ operatorilor de transport pentru acest serviciu se ridicฤ la aproximativ 6 milioane lei, fonduri alocate exclusiv pentru asigurarea transportului elevilor.
โรn condiศiile รฎn care statul romรขn plฤteศte aceste sume pentru transportul elevilor, este inadmisibil, ilegal ศi imoral ca unii operatori sฤ solicite bani copiilor. Inspectoratul ศcolar Argeศ ศi-a รฎndeplinit toate obligaศiile, iar finanศarea a fost asiguratฤ constantโ, a declarat Dumitru Tudosoiu, inspector ศcolar general.

De asemenea, s-a subliniat cฤ transportul gratuit nu se aplicฤ deplasฤrilor elevilor รฎn alte scopuri decรขt cele ศcolare. Astfel, deplasฤrile pentru meditaศii, activitฤศi personale sau pe trasee care nu sunt cuprinse รฎn documentele de transport nu beneficiazฤ de gratuitate.
โReprezentanศii operatorilor de transport prezenศi la รฎntรขlnire au recunoscut gravitatea situaศiei legate de solicitarea de bani de la elevi, care a fost semnalatฤ doar รฎn cazul firmei C & I Grup Internaศional SRL. Reprezentanศii acestei firme nu au participat la ศedinศฤ.
Partenerii celorlalte firme asociate รฎn cadrul asocierii respective de transport au prezentat scuze publice pentru incidentele semnalate, precizรขnd cฤ astfel de practici nu fac parte din modul lor obiศnuit de operare ศi cฤ vor depune toate eforturile pentru ca situaศii similare sฤ nu se mai repete, subliniind cฤ problemele interne dintre firme nu trebuie sฤ afecteze eleviiโ, se aratฤ รฎn comunicatul remis presei de cei de la CJ Argeศ.
Vicepreศedintele Consiliului Judeศean Argeศ, Marius Nicolaescu, a anunศat cฤ vor fi sesizate instituศiile abilitate, inclusiv Poliศia ศi ANAF, รฎn cazurile รฎn care se constatฤ abateri, ศi cฤ monitorizarea transportului elevilor la nivel judeศean va continua รฎn mod strict.
Respectarea dreptului elevilor la transport gratuit reprezintฤ o prioritate absolutฤ pentru Consiliul Judeศean Argeศ.
รn plus, รฎn ศedinศa de joi, 29 ianuarie 2026, va fi supus la vot noul program judeศean de transport, modificat ศi conceput รฎn urma cererilor cetฤศenilor.
Sursฤ foto: CJ Argeศ.
Citiศi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Modelul de termoficare din Piteศti, exemplu naศional: interes major din partea Olguศei Vasilescu
























