Argeș. Bărbat de 26 ani din Călinești prins conducând pe DN7 cu 133 de km/h

de | 22.11.2024 13:00 | Județean, Eveniment, Topoloveni

În ultimele 24 de ore polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică, în 63 de filtre rutiere. Au fost efectuate 341 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

În urma abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 225 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproximativ 47.000 de lei.  De asemenea, au fost reținute 9 permise de conducere și retrase 16 certificate de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor la regimul rutier, 48 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale.

Printre șoferii lăsați pietoni din cauza vitezei excesive s-a numărat și un bărbat de 26 ani, din Călinești,

Acesta a fost depistat joi, 21 noiembrie de către polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Topoloveni în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității de domiciliu, fiind înregistrat cu ajutorului aparatului radar, cu viteza de 133 de km/h.

Pentru că a depășit limita legală cu mai mult de 70 de km/h,șoferul a fost sancționat contravențional, cu amendă de 1.485 de lei, fiind aplicată și măsura complementară de reținere a permisului, în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

 

Foto descriptiv bihon.ro

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Avertizare ANM de ninsori și viscol în Argeș și în alte județe din țară

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Călinești | Topoloveni

Ultimele articole