Sute de bătrâni şi copii din Argeș au fost consultaţi gratuit de studenţii la medicină

de | 20.03.2024 10:49 | Din ediția tipărită, Eveniment, Lifestyle, Rural

Caravana „Împreună pentru Sănătatea Rurală”, un proiect al Societății Studenților în Medicina din București (SSMB), a ajuns la sfârşitul săptămânii trecute în satul Jupâneşti din comuna argeşeană Coşeşti. În cadrul acestei acţiuni, sute de localnici au beneficiat de consultaţii gratuite din partea studenţilor Facultăţii de Medicină din Bucureşti.

consultatii gratuite studenti medicina Cosesti (1)

Rezidenţi și studenți la medicină, sub supravegherea unor medici specialişti în cardiologie, pediatrie şi gastroenterologie au oferit consultaţii, analize şi investigaţii medicale de bază gratuite tuturor persoanelor care sâmbătă, 16 martie 2024, au venit la şcoala primară din satul Jupâneşti. Tinerii viitori medici au efectuat analize de măsurare a hemoglobinei, a colesterolului sau a glicemiei, au măsurat nivelul saturației de oxigen în sânge sau tensiunea arterială, dar au făcut şi electrocardiograme, ecografii abdominale sau cardiace.

consultatii gratuite studenti medicina Cosesti (5)

Acţiunea a avut un ecou larg în rândul locuitorilor din Coşeşti, cu atât mai mult, cu cât în satul Jupâneşti – la fel ca în sute alte sate din judeţ şi din ţară – nu există medic de familie, aşa încât mulţi oameni, unii dintre ei bătrâni cu afecţiuni cronice, nu au mai ajuns de multă vreme într-un cabinet medical măcar pentru o consultaţie banală. La sfârșit, toți pacienții au primit scrisori medicale, trimiteri sau medicamente în funcție de necesităţile fiecăruia.

consultatii gratuite studenti medicina Cosesti (3)

„Împreună pentru Sănătatea Rurală” este un amplu proiect care se desfășoară încă din anul 2011. De atunci, în fiecare lună, studenţii medicinişti aleg un sat din România unde nevoia de asistenţă medicală de specialitate este acută, aşa cum este satul Jupâneşti din Coşeşti.

Sursa foto: Facebook

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Bogdan Stoica – avocatul din Câmpulung care a reuşit să o aducă pe Simona Halep din nou pe terenul de tenis

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Coșești | Societatea Studenţilor în Medicină