(VIDEO) Doi copii din Argeș – salvați dintr-un lac! S-a rupt gheața în timp ce se aventurau cu bicicletele

de | 09.02.2023 19:01 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Importante, Județean

INFORMAȚII NOI

Contrar primelor date, aflăm că este vorba despre doi copii care au căzut în lac. Se pare că cei doi băieți s-au aventurat cu bicicletele pe lac, iar gheața fiind subțire, s-ar fi spart.

Ambii copii, cu vârste de 14 ani, au căzut în apă. Din fericire, ei au fost văzuți de un localnic care trecea prin zona respectivă. Omul a sărit în ajutorul minorilor și a reușit să îi scoată din apă. Unul dintre aceștia a mers singur acasă, iar celălalt a fost dus la domiciliu de către bărbatul care i-a salvat.

Ulterior, copiii au fost preluați de către echipajele medicale SMURD, le-a fost acordat primul ajutor calificat, iar apoi au fost transportați la spital.

Având în vedere temperaturile scăzute precum și fluctuațiile de temperatură din timpul zilei, care pot produce spargerea gheții cu ușurință, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente neplăcute, cu consecințe tragice, pompierii argeșeni vă atrag atenția asupra informării, în prealabil, a copiilor întrucât curiozitatea îi poate pune în situații periculoase”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.

Știre inițială

ARGEȘ: Copil căzut într-un lac! Intervin pompierii

Un apel la 112 anunța, în urmă cu puțin timp, că un copil ar fi căzut într-un lac din localitatea Oarja.

La fața locului intervin pompierii de la Detașamentele Bradu și Pitești cu o autospecială de intervenție, două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat și terapiei intensivă mobilă, dar și o autospecială cu barca de salvare.

Deocamdată nu se știe cum s-a produs incidentul.

Foto descriptiv Tele M

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Tânăr din Argeș condamnat pentru evadare, în timp ce era închis

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: