Argeș. Patru localități primesc bani pentru renovarea energetică a unor clădiri de utilitate publică

de | 25.02.2023 19:02 | Știri, După locație, După subiect, Economic, Județean, Național, Rural

Patru localități din Argeș au primit finanțare pe componenta C10 de la Ministerul Dezvoltării. Proiectele pentru care s-a semnat contractele de finanțare vizează creșterea eficienței energetice la clădiri de utilitate publică: școli și cămin cultural.

”Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat, vineri, 20 de noi contracte de finanțare, depuse prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare totală de 33.241.807,92 de lei”, se arată în comunicatul de presă publicat pe site-ul oficial. Contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 17 unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și vizează renovarea energetică, reabilitarea moderată, precum și modernizarea unor unități de învățământ. Până în prezent, prin cele patru componente ale PNRR, coordonate de Ministerul Dezvoltării, au fost semnate 6.255 de contracte de finanțare.

Unde se duc fondurile

Iată lista celor patru proiecte care au primit finanțare: ”Creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială Vulpești, comuna Buzoești, județul Argeș” – 3.495.124,88 lei; ”Creșterea eficienței energetice Școala Gimnazială ”Prof. Univ. Dr. Ion Stoia”, comuna Căldăraru, județul Argeș” – 2.232.137,28 lei; ”Creşterea eficienţei energetice la Cămin Cultural Hârseşti, comuna Hârseşti, judeţul Argeş” – 2.208.939,55 lei; ”Creșterea eficienței energetice la Școala GimnazialăConstantin Bălăceanu Stolnici” – 3.526.055,18 lei.

Foto descriptiv. Sursă foto: avocatnet.ro.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Vin banii în Argeș. Alt contract finanțat prin ”Anghel Saligny”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Dezvoltării

Ultimele articole