Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești au finalizat, în cursul zilei de 22 iunie, cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care initial au fost desfășurate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, ulterior fiind extinse cercetările și sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Astfel, în data de 22 ianuarie, un bărbat de 27 de ani, alături de o tânără de 21 de ani, și o minoră de 17 ani, toți din municipiul București, au căzut la o înțelegere și au făcut un plan pentru a face rost de 10.000 de euro.
Aceștia l-au bătut și jefuit pe un cetățean pakistanez de o borsetă ce conținea suma de 10.000 de euro, banii sustrași fiind ulterior împărțiți între cei trei autori. Cu privire la această faptă au fost desfășurate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Totodată, o altă tânără de 22 de ani din București, ce avea calitatea de martor în cadrul audierilor, a depus mărturie mincinoasă cu privire la fapta reținută în sarcina bărbatului de 27 de ani. Astfel, în cadrul dosarului penal a fost dispusă extinderea cercetărilor sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată a celor patru, tânăra de 21 de ani și cea de 22 de ani fiind cercetate sub măsura preventivă a controlului judiciar, minora de 17 ani, sub măsura arestului la domiciliu, iar bărbatul de 27 de ani, în stare de arest preventiv.”, transmite IPJ.
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro