Pe 8 octombrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au fost anunțați despre un accident rutier petrecut în municipiul Pitești, implicând un autoturism și o motocicletă. Ambii conducători aveau mai puțin de un an de experiență la volan.
Mulți tineri aspiră să obțină permisul de conducere imediat ce devin majori. Este esențial, atât pentru începători, cât și pentru toți participanții la trafic, să respecte regulile de circulație și să manifeste o atitudine responsabilă. Permisul de conducere nu înseamnă doar un drept obținut, ci și obligația de a respecta normele de siguranță rutieră, transmit polițiștii argeșeni.
Aceștia mai precizează că obținerea permisului, care atestă cunoașterea legislației și dobândirea abilităților necesare, nu este ultimul „test” iar nerespectarea regulilor în trafic poate duce la accidente.
Polițiștii rutieri se concentrează pe identificarea cauzelor care duc la accidente și contribuie la disciplinarea participanților la trafic.
În urma verificările preliminare ale accidentului, s-a constatat că un bărbat de 26 de ani, din Vlădești, conducea un autoturism pe strada Maior Gheorghe Șonțu. În timp ce intenționa să vireze stânga pentru a intra pe aleea către parcarea supraterană, nu s-a asigurat corespunzător, ceea ce a dus la coliziunea cu o motocicletă de categoria A1, condusă de o tânără de 16 ani din Ștefănești.
Conducătoarea motocicletei, care purta cască de protecție, a suferit răni ușoare în urma accidentului, mai informează IPJ Argeș.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au arătat că nu consumaseră alcool. În urma evenimentului, s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor.
Pentru siguranța în trafic, polițiștii din Argeș recomandă tuturor șoferilor să circule preventiv, să respecte regulile de circulație și să fie atenți la limitele de viteză. Aceste măsuri pot preveni sau limita consecințele unor accidente rutiere.
Viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum continuă să fie una dintre principalele cauze ale accidentelor grave. Pentru a evita implicarea în astfel de incidente, polițiștii rutieri din Argeș oferă câteva recomandări:
- Dacă sunteți grăbiți, amintiți-vă că accidentele vă vor face să pierdeți mult mai mult timp decât dacă circulați prudent.
- Folosiți pedala de accelerație cu moderație și respectați regulile de circulație, pentru a nu pune în pericol viața voastră și a celorlalți participanți la trafic.
- Evitați distragerile în timpul condusului și nu conduceți dacă sunteți obosiți. De asemenea, nu utilizați telefonul mobil fără dispozitiv „hands-free”.
Motocicliștilor li se recomandă să poarte echipament de protecție omologat, să fie vizibili prin utilizarea luminilor și să evite manevrele bruște sau accelerarea rapidă, care pot genera riscuri de accident.
Foto descriptiv ziarulunirea.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(Video) Accident în centrul Piteștiului! Victima este o motociclistă!