Traficul de persoane este un fenomen în plină evoluție, traficanții fiind într-o continuă căutare de victime care să îi îmbogățească rapid și ilegal.
Victimele sunt, în special, femei și fete, traficate în scopul exploatării sexuale. Cele mai multe dintre acestea sunt persoane vulnerabile, care au un trai nu tocmai decent, care poate nu au avut șansa la educație și la informație. Mai există și victimele care cad pradă traficanților din cauza lipsei de experință, în special minori, ori persoane care provin din familii dezorganizate sau monoparentale, din centre de plasament sau persoane cu dizabilități.
Multe dintre acestea caută o oportunitate mai bună în viață sau își doresc să scape de un mediu abuziv, iar în acest fel ajung să cadă în mâinile traficanților. Unii dintre ei le conving prin metoda loverboy că vor să le ajute și să le salveze, oferindu-le flori, cadouri, complimente. Realitatea este însă alta, iar victimele ajung să își dea seama mult prea târziu de adevăratele intenții ale acestor persoane.
În acest sens, autoritățile desfășoară o campanie de informare, intitulată „Nu te lăsa dusă”. Prin intermediul acesteia orice personă cu acces la Internet poate afla mai multe despre cum să recunoască dacă se află în postura de victimă, cum să recunoască un posibil traficant și cum să se protejeze.
În situația în care potențialele victime ar ști cum să identifice că sunt într-o situație de genul acesta, probabil că ar fi mai puțin predispuse spre a fi victimizate. De aceea desfășurăm astfel de activități preventive. Scopul este să aflăm despre potențiale victime, eventual traficanți, dar și despre modalități folosite, activitățile preventive având și o astfel de latură”, a transmis Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.
De foarte multe ori, victimele ajung pe teritoriul altor state, unde există cerere pentru forță de muncă ieftină, pentru servicii sexuale, sau unde există contextul și se tolerează faptele de cerșetorie sau chiar furturi mărunte, la care victimele pot fi obligate să le comită.
Campania „NU TE LĂSA DUSĂ”, desfășurată la nivel european, se adresează în primul rând acelor persoane care sunt pe punctul de a deveni victime ale traficanților.
Cum procedează traficanții de persoane? Ce metode folosesc? Sfaturi și mărturii audio ale unor victime ale traficului de persoane, pot fi accesate gratuit la link-ul https://www.nutelasadusa.ro/ , în cadrul campaniei cu același nume.
Argeșean acuzat de pornografie infantilă! Filma partidele de amor
Un astfel de caz a fost făcut public, astăzi, când un bărbat de 27 de ani, din Mărăcineni a fost reținut, fiind acuzat de infracțiunile de act sexual cu un minor și pornografie infantilă.
Conform cercetărilor desfășurate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, în cursul anului 2018, tânărul ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră. Mai mult, acesta ar fi înregistrat-o pe fată în timpul actului sexual. Metoda folosită de acesta a fost cea menționată mai sus, și anume loverboy, el profitând de starea de vulnerabilitate a fetei, care la vremea respectivă nu avea mai mult de 15 ani.
Totul a ieșit la iveală 4 ani mai târziu, iar astăzi bărbatul a fost depistat și condus la sediul poliției. După administrarea probatoriului, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a argeșeanului.
Polițiștii atrag atenția asupra pericolului reprezentat de traficul de persoane, care este un fenomen în plină evoluție.
Victimele sunt în principal femei și fete, traficate în scopul exploatării sexuale. Vulnerabilitatea crescută rezultă din traiul în condiții materiale precare, căutarea unor oportunități mai bune în viață, lipsa educației și a accesului la informație ori lipsa experienței de viață socială (minori), atitudini și judecăți naive de genul ,,mie nu mi se poate întâmpla”, proveniența victimelor din familii dezorganizate sau monoparentale (dorința de a scăpa de un mediu abuziv sau neglijent), din centre de plasament, persoane cu dizabilități care sunt ușor victimizabile”, transmit reprezentanții IPJ Argeș.
Foto Adevărul
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Bătaie soră cu moartea! Un băiat de 18 ani- agresat de un tânăr