Un argeșean a amenințat că se sinucide împreună cu fiica sa de 4 ani! Fratele mai mare al copilei a sunat la Poliție!

de | 25.08.2023 16:35 | Eveniment, Importante, Județean, Știri

Un eveniment de-a dreptul șocant a avut loc astăzi, în județul Argeș.

Un argeșean, în vârstă de 44 de ani, care a vrut să se sinucidă și-a luat și propria fiică, în vârstă de numai 4 ani. Bărbatul a dus-o pe cea mică pe un siloz aparținând unei mine de cărbune, dezafectată, din comuna Godeni, sat Cotești, jud. Argeș și a amenințat că se vor arunca de pe acesta.

Cel care a anunțat Poliția din cadrul IPJ Argeș a fost chiar fratele mai mare al fetiței, care a informat că a fost luată de către tatăl lor.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești si grupa de intervenție SAS cu negociator.

Imediat după ce a fost sesizat evenimentul, bărbatul a coborât și a fugit pe albia râului.

Din fericire, fetița a fost salvată. Ea nu a suferit vătămări, dar a fost preluată de un echipaj medical, în vederea evaluării stării generale.

La fața locului au fost solicitat sprijin din partea ISU Argeș, cu o barcă pneumatică.

Ulterior, acesta a fost imobilizat de luptătorii SAS, în prezent aflându-se in custodia poliției, iar reprezentanții Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului au fost sesizațin în urma evenimentului.

 

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident cu 2 autoturisme în Bughea de Sus! O persoană are nevoie de medici!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Godeni