anchetaonline.ro

Argeșean de 71 de ani reținut! Și-a bătut și amenințat soția și fiica

de | 09.04.2023 13:40 | Știri, Eveniment, Județean

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub surpavegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, privind săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și nerespectarea ordinului de protecție, și au reținut în ziua de 6 aprilie, un bărbat de 71 de ani.

În urma cercetărilor s-a stabilit că în seara zilei de 5 aprilie, pe fondul consumului de alcool, bărbatul și-ar fi lovit fiica și soția și le-ar fi amenințat.

Bărbatul a fost reținut de polițiști și dus apoi în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, care a dispus cercetarea sub măsura preventive a controlului judiciar.

 

În conformitate cu OMAI 146/2018 și Lg.217/2003, polițiștii au parcurs procedura de întocmirea a formularului de evaluare a riscului, ocazie cu care a fost emis un ordin de protecţie provizoriu. Ulterior, în noaptea de 05 spre 06 aprilie, bărbatul a încălcat obligațiile impuse prin ordinul de protecție, deplasându-se la ușa locuinței fiicei sale.

 

Ca urmare a celor petrecute, în noaptea de 06 spre 07 aprilie, după administrarea probatoriului, bărbatul de 71 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

 

Ulterior, în ziua de 07 aprilie, cel în cauză a fost prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, care a dispus cercetarea sub măsura preventive a controlului judicia”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Argeș.

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: IPJ Argeș