Argeșeanul dat dispărut ieri, a fost găsit decedat într-o pădure!

de | 23.12.2023 11:46 | Știri, Eveniment

Bărbatul în vârstă de 61 de ani, din comuna Cotmeana, județul Argeș, ce a fost dat dispărut în cursul zilei de ieri, vineri, a fost găsit decedat, într-o zonă împădurită din apropierea locuinței.

Bărbatul ar fi plecat voluntar fără a mai reveni sau a putea fi contactat.

Pentru găsirea lui, polițiștii Secției de Poliție Rurală Drăganu au desfășurat căutări, la activități fiind mobilizată și echipa canină din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș, precum și pompieri argeșeni. De asemenea, la activitățile de căutare au luat parte și un paznic de vânătoare, împreună cu mai mulți consăteni care au participat în mod voluntar.

Nu există suspiciuni la acest moment, însă, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză va fi întocmit un dosar penal conform art. 192 din Codul Penal.

Cercetările au fost preluate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, iar pentru stabilirea cauzei decesului, va fi dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, potrivit IPJ.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Gospodărie din Recea izbucnită în flăcări!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: