Argeșeni care antrenau câini pentru vânătoare – amendați cu peste 22.0000 de lei

de | 21.02.2023 16:21 | După locație, După subiect, Eveniment, Județean, Știri

Argeșeni care antrenau câini pentru vânătoare – amendați cu peste 22.0000 de lei

Deținătorii de câini din județul Argeș sunt în atenția polițiștilor. Astfel, polițiștii Secției de Poliție Rurală Buzoiești au desfășurat o acțiune de verificare în localitatea Izvoru, acolo unde mai mulți deținători de câini care se aflau pe un teren cu fânețe, limitrof fondului forestier, antrenau animalele din rasa ogar.

Prin urmare, 8 deținători de câini, precum și alte 22 de persoane, au fost legitimate de polițiști. Cercetările au arătat că locația face parte dintr-un fond de vânătoare, fiind astfel aplicate 30 de sancțiuni contravenționale: 8 amenzi, în valoare de 22.500 de lei, privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic și 22 de sancțiuni contravenționale, cu avertisment, conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială.

De asemenea, având în vedere cazurile cu oameni care au căzut victime ale câinilor agresivi, din ultima perioadă, polițiștii argeșeni transmit că deținătorii de câini sunt în atenția lor, polițiștii Secției de Poliție Rurală Drăganu au acționat pentru verificarea respectării legislației privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresiv.

Un bărbat din comuna Cotmeana care deține un câine din rasa ciobănesc caucazian a fost amendat de oamenii legii, deoarece nu avea montată plăcuța de avertizare cu inscripția „câine agresiv”.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș recomandă tuturor posesorilor de câini să se preocupe de bunăstarea animalelor, de hrană, adăpost, starea de sănătate, precum și de supravegherea animalelor, astfel încât să prevină neplăcerile față de alte persoane, pentru a ne bucura de beneficiile deținerii unui animal.

Fapte precum lăsarea în libertate fără supraveghere, abandonarea, dar și deținerea unor câini din rase periculoase ori cu comportament agresiv, fără îndeplinirea condițiilor legale, neprevenirea atacului canin, precum și lăsarea fără hrană și adăpost, sunt sancționate de normele legale în vigoare, acestea fiind prevăzute de Legea 61/1991 privind normele de conviețuire socială, OUG 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi și Legea 205/2004 privind protecția animalelor.

Din punct de vedere al răspunderii legale, proprietarii sau deținătorii temporari sunt obligați să ia toate măsurile pentru prevenirea atacului canin, nerespectarea acestui aspect putând fi sancționată contravențional, sau putând chiar întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni.

De asemenea, deținerea unui câine (și a oricărui animal, dealtfel), implică deopotrivă, ca omul să fie responsabil. Chiar și lipsirea de supraveghere sau lipsa de îngrijire față de animalul deținut poate să întrunească elemente constitutive ale unei infracțiuni, aidoma situațiilor în care aceste fapte constituie în mod evident o încălcare a legii, cum sunt actele de cruzime, rănirea, schinguirea, omorârea fără drept”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

Foto descriptiv Știrile Pro tv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Accident rutier grav în Pitești! Un copil de 15 ani a fost spulberat de mașină

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Buzoiești | Cotmeana | Drăganu | Izvoru | Protecția Animalelor