anchetaonline.ro

Argeșul intră pe harta marilor investiții! ARGEȘ INVEST 2026 – eveniment uriaș la Pitești, cu miniștri, ambasadori și oameni de afaceri

de | 29.04.2026 10:03 | Administrație, Județean, Național, Politic

Județul Argeș își propune să devină un nou pol regional al investițiilor prin lansarea ARGEȘ INVEST, prima platformă dedicată conectării investitorilor cu autoritățile și mediul economic local. Evenimentul organizat pe 7 mai, la Pitești, reunește miniștri, ambasadori, lideri de business și oficiali guvernamentali într-un demers strategic de repoziționare economică a județului.

Joi, 7 mai, la Hotel Ramada din Pitești, va avea loc prima ediție a evenimentului ARGEȘ INVEST, un hub de referință pentru mediul de business din Argeș, dedicat conectării directe dintre investitori, autorități și mediul economic local.

Mihai Coteț lansează ARGEȘ INVEST

Evenimentul este organizat de senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, vicepreședinte al Senatului României, sub Înaltul Patronaj al Președintelui Senatului României, în parteneriat cu Federația Patronală IMM Sud-Muntenia și Patronatul Industriilor Argeșene, alături de Diplomacy 360.

Deschiderea oficială va avea loc la ora 10:00 și va fi susținută de Mihai Coteț, alături de invitați de rang înalt, printre care președintele Senatului, ministrul Economiei, ministrul Fondurilor Europene și reprezentanți ai instituțiilor-cheie din domeniul investițiilor.

Printre speakeri se numără reprezentanți ai Guvernului, ai mediului de afaceri, dar și oficiali internaționali, inclusiv ambasadori ai Franței, Marii Britanii, Coreei de Sud și Japoniei.

Evenimentul reunește actori-cheie din industrii strategice – automotive, defense, energie, real estate, servicii financiare și juridice – și se poziționează ca o platformă recurentă de tip „investment gateway”, capabilă să genereze oportunități reale de dezvoltare.

În cadrul acestuia se vor organiza sesiuni de networking, întâlniri B2B și discuții bilaterale între investitori și autorități, menite să transforme dialogul în oportunități concrete.

Pe parcursul zilei, vor fi abordate teme esențiale precum:
profilul investițional al județului Argeș
• infrastructura, logistica și accesul la energie
• criteriile de selecție a investițiilor la nivel internațional
• oportunități concrete de dezvoltare regional

Harta investițiilor din județul Argeș

ARGEȘ INVEST marchează o repoziționare strategică a județului Argeș pe harta investițională a României, într-un moment în care economia locală traversează o perioadă de transformare. Ajustările din industriile tradiționale, în special din sectorul auto, creează presiune, dar și oportunitatea unei diversificări accelerate.

Evenimentul își propune să creeze un cadru real de dialog între decidenții publici, investitori și antreprenori, cu obiectivul clar de a transforma Argeșul într-un pol regional de investiții, cu accent pe industrie, logistică, energie și tehnologie.

Un element central al evenimentului îl reprezintă prezentarea unei hărți investiționale a județului Argeș – un instrument concret destinat investitorilor, care pune în valoare avantajele competitive ale regiunii: capital uman calificat, infrastructură existentă și proiecte logistice în dezvoltare.

Prin conectarea directă a autorităților cu investitori relevanți și facilitarea unor discuții aplicate, evenimentul urmărește generarea de proiecte concrete și parteneriate pe termen mediu și lung.

Un alt obiectiv major îl reprezintă consolidarea dialogului cu partenerii internaționali, atât la nivel diplomatic, cât și investițional, pentru creșterea vizibilității județului Argeș în circuitul investițiilor externe.

Profil investițional și context economic

Argeșul beneficiază de o poziționare strategică, în proximitatea Capitalei, însă acest avantaj nu este valorificat la întregul său potențial. Economia locală rămâne puternic dependentă de un singur pol industrial, iar dificultățile din sectorul automotive evidențiază vulnerabilitatea acestui model.

În lipsa unei diversificări reale, presiunea asupra economiei județului crește. Zonele metropolitane sunt insuficient dezvoltate sau nefuncționale, iar infrastructura dedicată investițiilor – precum parcurile industriale – rămâne limitată.

În acest context, atragerea de noi investiții devine o necesitate imediată. Argeșul are nevoie de proiecte economice diversificate, capabile să susțină dezvoltarea pe termen lung și să reducă dependența de un singur sector.

ARGEȘ INVEST nu este doar un eveniment, ci începutul unei direcții.

O platformă prin care Argeșul își propune să treacă de la potențial la proiecte concrete și de la oportunitate la investiții reale.

Speakeri 

  • Mihai Coteț – Senator Argeș – Vicepreședintele Senatului României – cuvânt de deschidere

Sursă foto: FB Mihai Cotet

  • Invitat special – Președintele Senatului – Mircea Abrudean

Sursă foto: FB Mircea Abrudean

  • Irineu Darău – Ministrul Economiei

Sursă foto: FB Irineu Darău

  • Dragoș Pîslaru – Ministrul Fondurilor Europene

Sursă foto:FB Dragos Pislaru

  • Florin Zaharia – Secretar de Stat în cadrul Ministerului Finanțelor
  • Daniel Constantin – Președinte ARICE

Teme:

  • Mesaje instituționale și viziunea de dezvoltare a județului Argeș
  • Poziționarea Argeșului ca hub industrial și investițional regional

PANEL: Profilul investițional al județului Argeș
Speakeri

  • Sorin-Dan Moldovan – Secretar De Stat Mapn Și Șef Al Departamentului Pentru Politica De Apărare, Planificare Și Relații Internaționale
  • Sorin Toader – Director Investiții ARICE
  • Răzvan-Marian Pîrcălăbescu – Director General ROMARM
  • Cirpian Zamfirescu – Head Of Innovation – Vodafone
  • Olimpia Doru – Patronatul Industriilor Argeșene
  • Valentin Preda – Diplomacy 360
  • Marius Bostan – Antreprenor in serie Coordonator Repatriot – Romanian Business Leaders

PANEL: Infrastructură, logistică și energie
Speakeri:

  • George Sergiu Niculescu – Președinte ANRE
  • Mircea Man – Vicepreședinte ANRE
  • Cătălin Andrei – GEM Europe Project
  • Jordy Slats – co-founder Green Energy Movement, Isabella Banu – co-founder Green Energy Movement
  • Elena Vlăsceanu – CMS Cameron McKenna
  • Sorin Preda – CEO Global Vision
  • Cătălin Ducu – Directorul General Nuclear Electrica

PANEL: Relații diplomatice și Ambasadorii investițiilor – ce caută investitorii
Speakeri:

  • Excelența Sa dl Nicolas WARNERY, Ambasadorul Republicii Franceze în România
  • E.S. Dr. Lior BEN DOR, Ambasadorul Statului Israel în România
  • E.S. Dl Giles PORTMAN, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
  • Dna Young A KWON, Însărcinat cu afaceri a.i. al Republicii Coreea în România
  • Dl Hiroshi NAGAYAMA (KUDO) , Adjunctul Șefului Misiunii Ambasadei Japoniei în România
  • Florin Sabou, Președinte DWNT

Foto descriptiv. Sursă foto: Colaj Ancheta/ FB Mihai Cotet, FB Dragos Pislaru, FB Irineu Darău și FB Mircea Abrudean

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Legea împotriva femicidului, promulgată: prevenția devine prioritate în legislația românească

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: