Weekendul vine cu vreme urâtă! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru zona deluroasă și montană a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova. La munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, sunt așteptate și ninsori, iar stratul de zăpadă ar putea ajunge la 25 de centimetri.
Vreme urâtă în weekend! Argeșul, sub Cod galben de ploi
Atenționarea intră în vigoare sâmbătă, 31 octombrie, la ora 05:00, și este valabilă până duminică, 1 noiembrie, la ora 10:00.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în zonele vizate din Argeș, dar și din județele Gorj, Vâlcea, Dâmbovița și Prahova, va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25-40 de litri pe metru pătrat. Izolat, ploile pot aduce peste 45-50 l/mp.
La altitudini de peste 1.500 de metri, în Carpații Meridionali, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă de 15-25 cm.
Nici săptămână viitoare nu scăpăm de ploi
Pe lângă Codul galben, meteorologii au emis și o informare de vreme rea. Atenționarea a intrat în vigoare astăzi, 30 octombrie, la ora 12:00, și este valabilă până duminică, 1 noiembrie, ora 10:00.
Pe parcursul zilei de astăzi, 30 octombrie, temporar vântul va avea intensificări în Moldova, Dobrogea și Bărăgan, cu viteze la rafală de 40-50 km/h.
Începând din această noapte, va ploua moderat în Oltenia, vestul, nordul și centrul Munteniei, precum și local în Transilvania. Cantitățile de apă vor fi de 10-25 l/mp și, izolat, vor depăși 30 l/mp.
La munte, la altitudini în general de peste 1500 m, vor fi precipitații mai ales sub formă ninsoare și se va depune strat de zăpadă în general de 5…15 cm.
Vremea ploioasă nu se oprește însă odată cu weekendul. ANM anunță că în regiunile sud-vestice și sudice va continua să plouă până la mijlocul săptămânii viitoare, cu acumulări importante de apă. De duminică, vântul se va intensifica și el.
Foto Știrile Pro TV/ descriptiv


























