Armand Chiriloiu, directorul Direcției Silvice Argeș, a primit prestigiosul premiu internațional ”Edmond Blanc” decernat de către Consiliul Internațional de Vânătoare și Conservarea Vânătorii – CIC – în cadrul unei ceremonii care a avut loc în orașul Cascais din Portugalia.
Trebuie precizat faptul că acest premiu, ”Edmond Blanc” este cel mai important premiu oferit fondurilor cinegetice din întreaga lume iar în acest an a fost decernat pentru gestionarea Fondului Cinegetic 4 Cumpăna, de către Direcția Silvică Argeș.
Această prestigioasă distincție a mai fost obținută de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva în anul 2005, pentru Fondul Cinegetic 37 Fâncel, gestionat de Direcția Silvică Mureș, informează reprezentanții Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva.
Aceștia mai precizează că Direcția Silvică Argeș gestionează opt fonduri cinegetice, situate de la zonele de câmpie până la cele de munte.
Mai trebuie subliniat faptul că Regia Națională a Pădurilor – Romsilva gestionează la nivel național un număr de 242 de fonduri cinegetice.
Foto: Facebook Regia Nationala a Padurilor – Romsilva
CItiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: