Jaf armat la o bancă din România. Un bărbat mascat a reușit să plece cu o sumă mare de bani

de | 03.12.2024 22:00 | Național, Eveniment

Un jaf armat a avut loc astăzi, 3 decembrie la o bancă comercială din Călărași, acolo unde un bărbat îmbrăcat în negru, cu o cagulă pe față, a intrat în sediul băncii și a furat o sumă mare de bani.

Acesta a amenințat cu o armă angajații și le-a cerut acestora toți banii. Totul s-a întâmplat cu 10 minute înainte de închiderea agenției, potrivit presei naționale.

Bărbatul a reușit să plece din bancă cu aproximativ 20.000 de euro și 140.000 de lei.
Hoțul a fost dat în urmărire generală.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un angajat al unei unități bancare cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi pătruns în bancă având asupra sa o armă și ar fi sustras o sumă de bani.
La fața locului a fost direcționat întreg dispozitivul de menținere a ordinii și liniștii publice din cadrul Poliției Municipiului Călărași, iar din primele cercetări s-a constatat faptul că, în jurul orei 16.50, un bărbat, având în mână o sacoșă de rafie, ar fi pătruns în sediul unei unități bancare din municipiul Călărași, s-ar fi deplasat în zona casieriei și ar fi amenințat angajații cu un pistol. Ulterior, bărbatul ar fi sustras 20.000 de euro și 140.000 de lei.
S-a constituit o echipă operativă complexă, formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Poliției Municipiului Călărași, care efectuează cercetări, în vederea identificării persoanei și pentru stabilirea situației de fapt”, au transmis polițiștii. 

Imagini video puteți viziona AICI. 

Foto: stiripesurse.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Călărași | Parlament

Ultimele articole