Conform Times Higher Education World University Rankings , Academia de Studii Economice din București (A.S.E.) se află, pe locul I în România pentru patra oară consecutiv. De asemenea, aceasta se afșă în top 600 la nivel mondial pentru al doilea an consecutiv.
Mai mult de atât, ASE ocupă locul 48 la citări, la nivel mondial, precizează un comunicat al instituției.
Astfel, revista britanică Times Higher Education (THE) formează clasamentul pe excelența cercetării la scară globală, evaluând toate universităţile sub aspectul urmăririi a 13 indicatori de performanță, care sunt grupați în patru domenii. Este vorba despre activitatea de predare, activitatea de cercetare, transferul de cunoștințe către mediul socioeconomic și perspectiva internațională, conform romania24.
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Protest spontan, după ce un tânăr de 19 ani a fost omorât pe o trecere de pietoni din București!