De astăzi au început să ajungă banii. Pensii majorate din această lună pentru circa 148.000 de argeșeni!

de | 05.01.2024 10:26 | Județean, Politic

PSD Argeș anunță că din această lună circa 148.000 de argeșeni primesc pensii majorate. De altfel, pensiile au fost majorate în această lună cu 13,8% ca urmare a aplicării Legii 360/2023. De asemenea, din ianuarie 2024, valoarea punctului de pensie crește de la 1.785 de lei la 2.032 de lei.

Vă reamintim că în luna ianuarie 2024 distribuirea pensiilor pe teren (la domiciliul beneficiarilor) se face începând de astăzi. De cealaltă parte, plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11 – 12 ianuarie.

Circa 30.000 de argeșeni vor primi 1.281 de lei

În ceea ce privește indemnizația minimă socială de care beneficiază circa 30.000 de argeșeni, crește de la 1.125 de lei la 1.281 de lei. La nivel național sunt circa 4,8 milioane de români pensionari care beneficiază de creșterea pensiilor începând cu 1 ianuarie.

”Ca urmare a recalculării, pentru muncă și contribuții egale se vor primi pensii egale, iar din septembrie acestea vor fi puse în plată. Noua lege a pensiilor răsplăteşte munca şi contributivitatea, încurajează natalitatea şi stimulează continuarea studiilor.”, a declarat deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, potrivit informării publicate de PSD Argeș pe pagina de Facebook.

Sursă foto: Facebook PSD Argeș.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

De când intră banii? Calendarul plății pensiilor în ianuarie 2024

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Ministrul Muncii | Simona Bucura-Oprescu