Cinci consilieri municipali au intrat, astăzi, oficial în PSD Pitești. Este vorba despre Sorina-Marilena Coman și Dănuț Dinu care se alătură echipei PSD Pitești împreună cu viceprimarul Gelu Tofan și consilierii Ana Stan și Tiberiu Irimia care au anunțat trecerea de săptămâna trecută, anunță social-democrații argeșeni.
PSD ajunge, astfel, la 13 membri în Consiliu Local, asigurând stabilitate și continuarea proiectelor de dezvoltare a municipiului.
“Împreună am reușit să bifăm unele dintre cele mai mari investiții din istoria Piteștiului din ultimii 30 de ani. Mă bucur din tot sufletul că reușim să întărim această echipă, că reușim să avem un Consiliu Local puternic, caracterizat de dorința de a munci, de coeziune și bune intenții! Le doresc noilor colegi „Bun Venit!” și mulțumesc tuturor piteștenilor pentru încredere!”, a declarat, potrivit sursei citate, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, președintele PSD Pitești.
Sursă foto: PSD Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Fostul rector de la UPIT. Notarul public Ionel Didea a intrat în PSD Pitești