Astăzi, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu trebuie să faci de Sânziene

de | 24.06.2024 10:26 | Național, Lifestyle

Astăzi, 24 iunie, este prăznuită nașterea Sfântului Ioan Botezătorul în calendarul ortodox. Totodată, românii sărbătoresc astăzi și Sânzienele sau Drăgaica, cum i se mai spune în popor. De altfel, anul acesta, a doua zi de Rusalii, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și începutul Postului Sfinților Petru și Pavel pică în aceeași zi, pe 24 iunie.

Creștinii de pretutindeni prăznuiesc la 24 iunie nașterea Sf. Ioan Botezatorul, vestită de Arhanghelul Gavriil în chip minunat tatălui său, pe când slujea în Templul de la Ierusalim. El este cel care a propovaduit venirea Mântuitorului.Este o sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendar. Deoarece s-a îndoit că va mai putea avea copii la o vârstă înaintată, Zaharia nu a mai putut vorbi până în ziua când, după naşterea fiului său, a fost rugat să scrie pe o tăbliţă care va fi numele copilului. După ce a scris ”Ioan”, și-a recăpătat darul vorbirii şi a profeţit în legătură cu misiunea pe care o va avea pruncul, de Înaintemergător al Mântuitorului Iisus Hristos. Biserica a închinat lui Ioan șase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima și a doua aflare a capului lui (24 februarie) și a treia aflare a capului sau (25 mai).

Dacă își pun în păr floarea de Sânziană fetele devin mai atrăgătoare

Drăgaica este numele slav al sărbătorii de Sânziene şi se întâlneşte în Muntenia şi Oltenia.

Sărbătoarea este una cu totul specială şi ţine o noapte şi o zi, iar noaptea de Sânziene (23-24 iunie) este una magică, este noaptea focurilor de vară, fiindcă “este vară în cer şi vară pe pământ, este vară în suflete şi trupuri, este anotimpul dragostei şi al vieţii plenare”. Atunci se deschid porțile cerului și lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană.

Floarea de Sânziană (Gallium verum sau Gallium mollugo — după culoarea galbenă sau albă), frumos mirositoare, care înflorește în preajma solstițiului de vară, în perioada pârguirii cerealelor, are numeroase întrebuințări în medicină și cosmetică, iar în mitologia populară i-au fost acordate anume proprietăți mistice. Pentru a avea eficiența scontată trebuie culeasă după un anume ritual și anume: florile în zorii zilei Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, în timp ce tulpina și semințele, toamna. Se spune că dacă sunt culese corespunzător, proprietățile lor sunt miraculoase: întăresc copiii debili și limfatici, dacă se pun în apa lor de scaldă; vindecă frigurile; puse în rachiu vindecă vătămăturile; roua căzută pe flori în noaptea de Sfântul Ioan Botezătorul este leac sigur pentru bolile de ochi și piele.

În credința populară, floarea de Sânziană are și unele proprietăți miraculoase:

Sursă foto: ingrijireaflorilor.ro

  • dacă o fată tânără o pune sub pernă în noaptea premergătoare Sânzienelor, își va visa cu siguranță ursitul; pentru femeia căsătorită se recomandă să se înfășoare cu florile respective în jurul mijlocului pentru a nu avea dureri de mijloc la seceriș;
  • dacă își pun în păr sau în sân floarea cu pricina, atât fetele cât și femeile devin mai atrăgătoare și mai drăgăstoase;
  • dacă se tăvălesc la ivirea zorilor prin roua căzută pe Sânziene, sau se spală în apă curgătoare devin mai frumoase.

În traditia populară, Sânzienele erau considerate a fi nişte femei frumoase. Niște divinităţi nocturne care plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, fac să rodească ogoarele, înmulţesc animalele şi păsările, lecuiesc bolile şi suferinţele oamenilor. Sânzienele sunt adesea confundate cu Ielele. Cu toate astea, ele sunt diferite de Iele, pentru că au, în general, însuşiri bune: fuioare de vânt uşoare în timpul zilei, noaptea se transformă în zâne cu părul galben şi rochii albe de abur, ce dansează sub razele lunii  prin grădini, cântând cu glasuri nemaiauzit de armonioase.

Ce nu trebuie să faci de Sânziene

De Sânziene nu se muncește, nu se spală rufe, nu se calcă rufe. În tradiția populară se spune că cei care nu respectă sărbătoarea Sânzienelor vor avea parte de ghinion, vor reuși să le stârnească furia și vor fi aspru pedepsiți. Se mai crede că dacă nu sunt sărbătorite de ziua lor, Sânzienele se supără și aduc ploaie, grindină și vijelii, distrugând astfel recoltele.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Muzeul Golești, playtech.ro. și  ingrijireaflorilor.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Zoo Pitești este deschisă spre vizitare astăzi, 24 iunie!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Muzeul Golești | Rusalii