Atenție de unde mâncați! Nereguli descoperite de inspectorii ANPC în zone turistice

de | 12.07.2022 23:06 | După locație, După subiect, Eveniment, Național, Știri

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului anunță că a înființat, în premieră, pe lângă tradiționalele Comandamente de vacanță pentru litoral și Delta Dunarii, încă 4 astfel de structuri: Munte, Moldova-Bucovina, Maramureș și Mehedinți.

Astfel, au fost desfășurate verificări la mai multe restaurante, dar și hoteluri din zone turistice ale României, și anume în Brașov și Prahova.

Inspectorii au constatat la mai mulți operatori economici alimente expirate sau ținute în condiții improprii. De asemenea, în hoteluri au găsit camere murdare, cu infiltraţii, prize desprinse şi lenjerii de pat neigienizate, potrivit stiri.tvr.ro.

Trei dintre acești operatori economici nu își vor mai putea desfășura activitatea până la rezolvarea problemelor, fiind obligați să închidă unitățile.

Potrivit inspectorilor ANPC, controalele s-au efectuat la 22 de operatori economici din judeţele Prahova şi Braşov, iar în urma acestora au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, dintre care 6 amenzi (în valoare de 95.000 de lei) și 9 avertismente.

anpc4 - Atenție de unde mâncați! Nereguli descoperite de inspectorii ANPC în zone turistice

Foto Facebook ANPC

De asemenea, au fost dispuse şi măsuri complementare, respectiv oprirea definitivă de la comercializare a 84 kg de produse alimentare, în valoare de peste 5.000 lei şi oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru trei unităţi”, anunță ANPC.

 

 

 

anpc3 - Atenție de unde mâncați! Nereguli descoperite de inspectorii ANPC în zone turistice

Foto Facebook ANPC

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Prețurile nesimțite de pe litoral continuă să uimească! 57 de lei pentru o ciorbă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Mehedinți | Prahova | Protecţia Consumatorului