Atenție, piteșteni! Se modifică graficul de colectare a deșeurilor reciclate

de | 18.06.2024 10:13 | Pitești, Administrație

Administrația locală din Pitești vine cu o informarea importantă pentru abonaţii casnici, utilizatori ai serviciului de salubrizare. Astfel, începând cu luna iulie, graficul de colectare a deşeurilor reciclabile, din toate cartierele, se va modifica: deșeurile reciclabile se vor colecta pe fracții şi va fi introdusă în graficul lunar şi fracţia de deşeuri biodegradabile/vegetale.

Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești.

Graficul de colectare va fi următorul, pentru toţi abonaţii casnici din municipiul Piteşti:

  • în prima săptămână din lună, se colectează deşeurile din HÂRTIE – CARTON;
  • în a doua săptămână din lună, se colectează deşeurile din PLASTIC – METAL;
  • în a treia săptămână din lună, se colectează deşeurile din STICLĂ;
  • în a patra săptămână din lună, se colectează deşeurile BIODEGRADABILE – VEGETALE;
  • în a cincea săptămână din lună (când este cazul), se colectează deşeurile din PLASTIC – METAL.

Zilele de colectare a deşeurilor reciclabile, din punct de vedere al organizării pe străzi, rămân neschimbate. Din categoria deşeurilor biodegradabile fac parte: frunze, crengi mărunţite, flori, resturi de fructe şi legume proaspete sau gătite, resturi de pâine şi cereale, zaţ de cafea sau resturi de ceai, coji de ouă, coji de nucă etc. Deșeurile biodegradabile/vegetale mărunte, precum iarba, frunzele, resturile rezultate din tunderea gardului viu vor fi depozitate în saci, iar crengile vor fi legate în snopi și tăiate la dimensiuni de 1-1,5 m ( în limita a cinci saci de 120 litri/lună). Graficul de colectare a deşeurilor reziduale nu suferă modificări.

ATENȚIE

Deșeurile vegetale care nu vor fi depozitate în saci sau legate în snopi nu vor fi ridicate!

Dacă, în timpul procesului de ridicare a fracției pentru care se face colectarea, se găsesc depozitate alte categorii de deșeuri, acestea rămân neridicate de către echipajele de salubritate.

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Eveniment sportiv de top la Pitești: Cupa României la Karate Interstiluri

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești