Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea „Revenge porn”, care prevede închisoare pentru difuzarea de imagini intime ale unei persoane, fără consimțământul ei.
Potrivit actului normativ, divulgarea de imagini intime cu scopul răzbunării poate fi pedepsită cu închisoare până la 3 ani.
Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informaţiile furnizate, fără consimţământul persoanei înfăţişate, de natură să provoace acesteia o suferinţă psihică sau să aducă o atingere a imaginii sale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, arată legea promulgată de către şeful statului.
Conform noii legi, prin imagine intimă se înțelege reproducere, indiferent de suport, fizic sau digital, a imaginii unei persoane nude, care îşi expune total sau parţial organele genitale sau care este implicată într-un raport sau act sexual.
Pe de altă parte, dacă imaginile sau înregistrările video sau audio au fost realizate de „persoana vătămată ” cu scopul șantajului, fapta nu este considerată infracțiune. De asemenea, nici partenerul actului sexual al victimei din imaginile publicate nu poate fi acuzat.
Legea a fost inițiată în urma discuțiilor cu ONG-uri care apără drepturile femeilor, reprezentanți ai Poliției, DIICOT și ai Institutului de Criminologie, potrivit gandul.ro
Iar, prin modificarea votată de Parlament, România se alătură țărilor care au incriminat „revenge porn”, printre care Franța, Germania, Marea Britanie, SUA, Australia și Japonia.
Foto descriptiv Playtech.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Tragedie! Un copil de doar 6 ani a murit strivit de o poartă în Otopeni!